O fetiţă de un an şi jumătate a murit după ce a căzut de la etajul al patrulea al Spitalului Medgidia

Vocea.biz / 27.10.2017
O fetiţă de un an şi jumătate a murit după ce a căzut de la etajul al patrulea al Spitalului Medgidia

O fetiţă de un an şi jumătate a murit, vineri după-amiază, după ce a căzut de la etajul al patrulea al spitalului din Medgidia, acolo unde se afla internată împreună cu mama sa. Femeia a leşinat, iar copilul a fost resuscitat zeci de minute, fără succes. Deocamdată, nu sunt cunoscute împrejurările în care s-a produs acest eveniment.

Directorul Spitalului Municipal Medgidia, Eugen Agliţoiu, a declarat, potrivit News.ro, că fetiţa respectivă s-a prezentat la Unitatea de Primire Urgenţe împreună cu mama ei vineri, la ora 13.30, copilul fiind ulterior internat în Secţia de Pediatrie.

După câteva ore, copilul a căzut de la etajul al patrulea al spitalului, acolo unde se află Secţia de Pediatrie. Deocamdată, nu se ştie dacă de la un geam aflat pe hol sau de la geamul salonului.

Imediat după incident, mama fetei a leşinat, având nevoie de îngrijiri medicale.

De asemenea, cadrele medicale au început să-i acorde fetiţei primul ajutor, iar în scurt timp ea a intrat în stop-cardiorespirator. Medicii au început efectuarea manevrelor de resuscitare, care au durat câteva zeci de minute, dar, în ciuda eforturilor depuse, fetiţa nu a putut fi salvată.

În zonă a fost trimis şi elicopterul SMURD, care în cazul în care copilul ar fi fost stabilizat urma să îl transporte la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Directorul spitalului a precizat că, deocamdată, nu ştie cum s-a produs acest eveniment, urmând să vizioneze imaginile de pe camerele de supraveghere pentru a vedea exact ce s-a întâmplat.

El va face şi o anchetă pentru a lămuri toate aspectele şi pentru a afla dacă au fost deficienţe ale personalului sau încălcări ale regulamentului în acest caz.

Poliţiştii şi procurorii au început şi ei cercetările pentru a stabili împrejurările în care a avut loc acest eveniment.

Citește și...