Fisuri, crăpături şi denivelări pe 70 de m din Autostrada 1

Vocea.biz / 27.10.2017
Fisuri, crăpături şi denivelări pe 70 de m din Autostrada 1

O restricţie de viteză de 60 km/h pe Autostrada 1, iar pe un segment de drum de 200 de metri traficul a fost deviat pe banda 2, după ce pe sensul de mers Sibiu-Sebeş au apărut fisuri, crăpături şi denivelări ale carosabilului pe o lungime de 70 de metri, informează joi CNAIR.

La faţa locului a fost trimisă o echipă formată din specialişti CNAIR care au constatat că deplasările taluzului şi şanţului din vecinătatea sectorului respectiv au afectat banda de urgenţă şi banda 1.

„În acest moment sunt efectuate măsurători topografice în vederea verificării evoluţiei fenomenului de tasare şi a deformărilor la nivelul carosabilului”, se arată în comunicatul transmis de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), citat de Mediafax.

Toate persoanele şi instituţiile implicate în derularea proiectului sunt convocate vineri la sediul CNAIR pentru a prezenta un raport privind cauzele acestei probleme şi pentru a dispune o soluţie de remediere.

Până la rezolvarea problemei, zona este monitorizată constant de către DRDP Braşov, care va raporta permanent orice modificare a situaţiei existente.

Segmentul de autostradă Sibiu-Sebeş face parte din autostrada Orăştie-Sibiu şi a fost deschis circulaţiei în anul 2014. În anul 2015 au apărut probleme pe acest lot, ceea ce a făcut necesară demolarea şi reconstrucţia unui sector de 200 de metri, redeschis în acelaşi an şi care este operaţional la ora actuală.

Ca urmare a acestor probleme a fost reziliat contractul cu Salini Impregilo SpA.. Companiei i-a fost reţinută garanţia de bună execuţie în valoare de aproximativ 60 de milioane de lei. În aceste condiţii, toate lucrările pentru remedierea neconformităţilor apărute la acest segment de autostradă vor fi suportate din această sumă.

Sursa foto: captură video Youtube

Citește și...