Ministerul Afacerilor Interne va putea organiza concursuri pentru cele aproape 4.000 de posturi vacante. Examinările vor avea loc etapizat, anunță guvernul.
Executivul a decis deblocarea organizării de concursuri pentru ocuparea a 3.694 de posturi vacante de la Ministerul de Interne.
“În vederea acoperirii nevoilor urgente din domeniul ordinii publice, Ministerul Afacerilor Interne va putea organiza, în mod etapizat, concursuri sau examene pentru ocuparea din sursă externă a 3.694 de posturi vacante”, se arată într-un comunicat al guvernului.
Documentul mai precizează și faptul că decizia a fost luată în urma deficitului major de personal cu care se confruntă MAI, cauzat în mare parte de ieșirile din sistem ca urmare a pensionării cadrelor active.
“Deficitul de personal are un impact major asupra modului de îndeplinire a atribuțiilor legale în cadrul structurilor de ordine publică, dar și în cadrul structurilor neoperative, structuri care asigură fie suportul necesar îndeplinirii misiunilor de ordine și siguranță publică, fie au ca atribuții specifice furnizarea unor servicii către populație, cum este cazul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Direcției Generale de Pașapoarte, Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date,” spune ministerul.
MAI a anunțat că în premieră, instituțiile de învățământ din subordinea sa vor face admiteri în luna ianuarie.
Executivul a decis să deblocheze și posturi din subordinea Prefecturilor. Este vorba, potrivit guvernului, de posturi ocupate de personal de specialitate.