Anchetă cu amenințări la comisia privind activitatea ANRE

Silvia Spanciu / 26.10.2017
Anchetă cu amenințări la comisia privind activitatea ANRE

Președintele comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea ANRE, Iulian Iancu, i-a amenințat pe reprezentanții OMV Petrom, care nu s-au prezentat la ședință, cu Direcția Națională Anticorupție.

Președintele comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea ANRE, Iulian Iancu, s-a arătat nemulțumit de faptul că reprezentanții OMV Petrom nu s-au prezentat, deși au fost chemați, la ședința comisiei. Iancu a precizat că dacă reprezentanții OMV Petrom refuză să vină în fața comisiei, va declina competențele către DNA.

„În cazul în care nu se prezintă personal vom declina către DNA […] informaţiile pe care le culegem cu referire la obiectul comisiei de anchetă”, a spus în cadrul ședinței Iulian Iancu.

Iancu a precizat că Mariana Gheorghe, președintele OMV, a fost invitată la comisie dar aceasta a trimis o scrisoare prin care a susținut că tematica ședinței este una complexă și că ar necesita prezența multor specialiști din cadrul companiei.

În total, comisia de anchetă a invitat la ședință conducerea 10 companii care activează pe piața de energie.

Comisia de anchetă a fost constituită pentru a cerceta acuzațiile de manipulare a pieţei de energie şi creşterea artificială a preţurilor.

Citește și...