Cum vrea să prevină Metrorex aglomerația de la metrou în timpul iernii

Amalia Blanariu / 25.10.2017
Cum vrea să prevină Metrorex aglomerația de la metrou în timpul iernii

Metrorex a anunțat, miercuri, acțiunile specifice pentru evitarea supraaglomerării, din cauza unor posibile condiții meteo nefavorabile, precum și măsurile care vor fi luate pentru preîntâmpinarea şi combaterea efectelor înzăpezirii.

Conform companiei care a administrează transportul în comun din subteran, pentru evitarea supraaglomerării, atunci când situația o va impune, se vor lua măsurile specifice, care vor viza în special extinderea perioadei cu vârf de trafic, unde intervalul de circulație a trenurilor va fi redus, și suplimentarea garniturilor de tren, dirijarea traficului de călători, comunicarea noutăților prin intermediul canalelor specifice, astfel încât să fie asigurată deplasarea călătorilor în siguranță.

”Totodată, echipele  de specialitate ale Metrorex fac verificări permanente pe toate magistralele. Pe segmentele unde situația o impune, se intervine operativ pentru remedierea problemelor care ar putea fi determinate de condițiile meteo nefavorabile”, anunță compania.

Directorul general al Metrorex, Marin Aldea, a aprobat, încă din luna iulie a acestui an, „Planul pentru Organizarea Comandamentului pentru Preîntâmpinarea şi Combaterea Efectelor Înzăpezirii la accesurile stațiilor de metrou și depouri pentru iarna 2017 – 2018”, prin care au fost dispuse un set de acțiuni și măsuri specifice stabilite pentru asigurarea transportului călătorilor cu metroul, în condiții optime de siguranță:

– aprovizionarea cu material specific intervenţiilor de deszăpezire (materiale antiderapante)

– desemnarea persoanelor responsabile pentru asigurarea permanentă a forţei de muncă necesară pentru intervenție, indiferent de condițiile meteorologice și cantitatea de zăpadă căzută în zona stațiilor de metrou

– curăţarea şi evacuarea zăpezii pe timp de zi şi noapte la accesurile în staţiile de metrou şi din zona lifturilor

– evacuarea zăpezii din depouri

– curăţarea accesurilor şi drumurilor de acces la magazii, depozite, spații tehnice ale metroului

– monitorizarea permanentă a activităţilor de către Dispecerul Central de serviciu.

Citește și...