Ministrul Transporturilor a anunțat că îl demite pe directorul CFR Marius Chiper

Vocea.biz / 24.10.2017
Ministrul Transporturilor a anunțat că îl demite pe directorul CFR Marius Chiper

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a declarat, marţi dimineaţă, la Digi 24, că îl va demite pe directorul CFR Infrastructură, Marius Chiper, nemulţumit că trenul cu care a călătorit de la Bucureşti la Deva a avut o întârziere de aproape o oră, scrie News.ro.

UPDATE 11.00: Ministerul Transporturilor a precizat, ulterior, că decizia a fost luată în urma unei analize din care au reieşit “proasta administrare şi gestionare a reţelei de cale ferată” şi întârzieri ale trenurilor nejustificate şi neanunţate la timp călătorilor.

Ministrul Transporturilor este într-o vizită în judeţul Hunedoara şi a ajuns la Deva cu trenul.

Garnitura – care circula de la Constanţa – a avut o întârziere de aproape o oră, spre nemulţumirea ministrului, care a spus că o astfel de întârziere nu se justifica, în condiţiile în care vremea era bună.

El a anunţat că îl va demite pe directorul CFR, Marius Chiper.

“Din acest motiv îl demit pe domnul Chiper. Problema întârzierii trenurilor nu este pentru că materialul rulant este învechit (…) Nu pot înţelege cum pe calea ferată Bucureşti-Constanţa, în care s-au investit sute de milioane de euro şi care este cea mai modernă din ţară, într-o zi frumoasă, cu 20 de grade afară, trenul trebuie să aibă întârziere de zeci de minute”, a spus ministrul Transporturilor, la Deva.

Cel mai probabil, ordinul de demitere a lui Chiper de la conducerea CFR va fi semnat miercuri, când Felix Stroe va reveni la Bucureşti.

Ulterior, Ministerul Transporturilor a transmis un comunicat de presă în care a precizat că decizia de demitere a lui Chiper a fost luată în urma unei analize din care a reieşit au reieşit “proasta administrare şi gestionare a reţelei de cale ferată” şi întârzieri ale trenurilor nejustificate şi neanunţate la timp călătorilor.

“Calea ferată trebuie revitalizată. Nu tolerez întârzierile nejustificate, proasta gestionare a infrastructurii CFR şi lipsa de respect faţă de călători. Decizia schimbării conducerii CFR Infrastructură vreau să fie un prim semnal că lucrurile nu mai pot continua în aceasta manieră. Funcţionarii sunt în slujba cetăţenilor şi nu invers, acesta este un crez la care nu voi renunţa. CFR era considerată, pe vremuri, a doua armată a ţării şi aş vrea sa îi readuc faima de odinioară”, a declarat ministrul Felix Stroe.

Marius Chiper a fost numit în funcţia de director general al CFR SA în decembrie 2015. În perioada februarie-decembrie 2015, el a fost director general adjunct, iar între 2010 şi 2015 a fost şef de Unitate de Management de Proiect (UMP).

Luni, au fost schimbaţi din funcţie directorul Regionalei Căi Ferate Bucureşti şi şeful Gării de Nord. Directorul Regionalei Căi Ferate Bucureşti Laurenţiu Maraloi şi şeful Gării de Nord Mihai Cândea au fost schimbaţi din funcţie prin decizie a ministrului Transporturilor Felix Stroe, nemulţumit de modul de administrare şi întreţinere a gării.

Sursa foto: Facebook.com/ CFR Infrastructură

Citește și...