Un bărbat în vârstă de 36 de ani, originar din România, a fost condamnat la trei ani de închisoare în Marea Britanie, după ce a răpit un copil într-un restaurant McDonalds din Londra.
Iulian-Alexandru Badaric a fost găsit vinovat că a răpit un copil de doi ani şi l-a dus într-o baie a restaurantului McDonalds în care se aflau.
Potrivit poliţiştilor lononezi, incidentul a avut loc pe 10 mai, când copilul se afla alături de mama sa într-un restaurant McDonalds din Londra. Mama acestuia se afla la o distanţă mică de copil, care se juca pe scări în restaurant. La un moment dat, femeia a observat că micuţul nu se mai află pe scări şi a început să-l caute, alături de o angajată a restaurantului.
Aceasta a verificat toaletele bărbaţilor, unde l-a găsit pe copil, alături de român, într-o cabină de toaletă.
Poliţiştii sosiţi la faţa locului l-au arestat pe bărbat, fiind acuzat de răpire şi agresiune sexuală.
Oamenii legii au urmărit înregistrările video şi au descoperit că românul a intrat în restaurant, însă nu a comandat nimic, ci doar a aşteptat într-un colţ, iar la un moment dat s-a apropiat de copil şi au urcat împreună spre băile restaurantului.