Transportul public din Oradea, reluat treptat. Negocierile pentru majorarea salariilor continuă

Vocea.biz / 19.10.2017
Transportul public din Oradea, reluat treptat. Negocierile pentru majorarea salariilor continuă

Transportul în comun a fast reluat treptat în municipiul Oradea, după două zile în care a fost paralizat complet de protestul şoferilor de autobuze şi vatmanilor de tramvaie. Negocierile pentru majorarea salariilor continuă însă, în contextul în care încă nu s-a ajuns la un numitor comun.

Directorul societăţii Oradea Transport Local (OTL), Mircea Pop, a declarat, joi, corespondentului Mediafax, că negocierile privind creşterile salariale cerute de şoferi şi vatmani vor continua.

”Circulaţia transportului în comun s-a reluat în Oradea, primele autobuze ieşind în cursă miercuri seară iar restul joi dimineaţă începând cu ora 4. După ora 7 a început şi circulaţia tramvaielor. În ceea ce priveşte solicitările şoferilor şi vatmanilor de majorare a salariului, vom continua negocierile”, a spus Pop.

Potrivit acestuia, şoferii de autobuze şi vatmanii de tramvaie care au protestat timp de două zile, marţi şi miercuri, şi nu au ieşit în cursă, au fost puşi absenţi nemotivaţi.

Prejudiciul pe cele două zile în care mijloacele de transport în comun nu au circulat depăşeşte 400.000 de lei, iar conducerea OTL va încerca recuperarea lui în instanţă.

Mircea Pop a afirmat că în conflictul dintre angajaţii OTL, care au solicitat majorarea salariului de bază cu 50%, de la 2.016 lei la 3.000 de lei, şi conducere, care a oferit doar o creştere cu 200 de lei şi bonuri de masă de 15 lei, s-a implicat şi primarul Ilie Bolojan.

Acesta a solicitat conducerii OTL să reorganizeze societatea şi să reducă personalul pentru a face rost de banii necesarii majorărilor salariale solicitate de şoferi şi vatmani.

”Vom demara şi această reorganizare a OTL”, a precizat Mircea Pop.

Tribunalul Bihor se va pronunţa vineri asupra ilegalităţii protestului angajaţilor OTL, după ce miercuri a fost depusă o solicitare în acest sens de către conducerea societăţii.

Citește și...