Victor Rebengiuc a primit Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler

Vocea.biz / 18.10.2017
Victor Rebengiuc a primit Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat, miercuri, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni, pe Victor Rebengiuc, cu Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler, spunându-i că, prin personajele cărora le dă viaţă, a fost şi vea rămâne un artist devotat spiritului umanist, liber şi tolerant. Preşedintele i-a mai spus lui Victor Rebengiuc că a dovedit, în numeroase rânduri, că vede şi că apără – mai clar şi mai bine ca mulţi alţii – valorile pe care construim parcursul european al ţării noastre.

„De peste şase decenii, activitatea dumneavoastră se împleteşte cu bucuriile şi cu tristeţile oamenilor, cu speranţele şi cu aspiraţiile românilor. În semn de apreciere pentru reperul de profesionalism şi civism pe care îl reprezentaţi, pe scenă şi în afara ei, vă confer Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler. Prin personajele cărora le daţi viaţă aţi fost şi veţi rămâne un artist devotat spiritului umanist, liber şi tolerant. Aţi dovedit, în numeroase rânduri, că vedeţi şi că apăraţi – mai clar şi mai bine ca mulţi alţii – valorile pe care construim parcursul european al ţării noastre”, i-a spus preşedintele Iohannis lui Victor Rebengiuc, potrivit News.ro.

Şeful statului a amintit că mai sunt doar două zile până la deschiderea Festivalului Naţional de Teatru, care îi este dedicat anul acesta, festival al cărui motto – „Teatrul schimbă lumea” –  exprimă într-un mod fericit încrederea în forţa modelatoare a artei.

”Am acordat Înaltul Patronaj acestei ediţii a Festivalului Naţional de Teatru pentru că vă sunt alături în crez! În jurul lui, stimate domnule Victor Rebengiuc, aţi strâns studenţi şi tineri actori, fiind răsplătit de recunoaşterea criticii, dar mai ales de devotamentul unui public care vă iubeşte. Vă apropiaţi de un frumos jubileu, însă misiunea dumneavoastră în societatea românească şi în lumea artei dramatice este departe de a se fi încheiat”, a mai spus preşedintele.

Klaus Iohannis a adăugat: ”Domnule Victor Rebengiuc, de 140 de ani, din anul Independenţei României, deviza Ordinului Naţional «Steaua României» este «In Fide Salus» – «În credinţă este salvarea». Sunt cuvinte cum nu se poate mai potrivite pentru dumneavoastră, care v-aţi dedicat viaţa unei nobile arte, având credinţa că, prin cultură, umanitatea îşi găseşte salvarea în faţa urii şi a intoleranţei. Vă doresc ca în acest mesaj simbolic să găsiţi în continuare puterea de a vă urma vocaţia, pentru încă mulţi şi fericiţi ani!”.

Victor Rebengiuc i-a mulţumit preşedintelui şi a spus că în această decoraţie se regăsesc mulţi oameni care au ajutat la cristalizarea carierei sale: ”Vă mulţumesc din inimă, domnule preşedinte, pentru această înaltă distincţie pe care mi-aţi acordat-o. Aş vrea să menţionez faptul că de-a lungul celor 61 de ani de profesie sunt o mulţime de oameni care au ajutat la cristalizarea carierei mele. (…) Sunt şi ei aici alături de mine în această decoraţie.”

În încheiere, Rebengiuc i-a adus un omagiu actriţei Olga Tudorache, care a încetat din viaţă miercuri.

Sursa foto: presidency.ro

Citește și...