Regulamentul comisiei SRI, modificat: Orice persoană va fi obligată să se prezinte la audieri

Vocea.biz / 18.10.2017
Regulamentul comisiei SRI, modificat: Orice persoană va fi obligată să se prezinte la audieri

Regulamentul comisiei parlamentare de control al Serviciului Român de Informaţii a fost modificat miercuri în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu 226 de voturi ”pentru”, 43 de voturi ”împotrivă” şi două abţineri, una dintre cele mai controversate prevederi fiind obligaţia oricărei persoane de a se prezenta în faţa comisiei atunci când este chemată.

UPDATE: Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, la Parlament, că modificarea regulamentului de funcţionare a comisiei parlamentare de control al SRI, în sensul instituirii obligativităţii pentru orice persoană chemată să se prezinte la audieri, a fost făcută cu scopul de a putea fi chemate la comisie anumite persoane care au deţinut funcţii publice şi care trebuie să ar trebui să ”ne lumineze”.

”Ştiti care-i problema? Sunt nişte cetăţeni care au fost în nişte funcţii şi acum nu mai sunt. Şi, pe de altă parte, sunt milioane de români care vor să capete bucăţi de adevăr, că nu au românii pretenţia să aibă acces la tot adevărul că poate li se face rău. Şi se pune problema: cei care au fost în nişte funcţii, de exemplu, şi acum sunt pensionari sau sunt cetăţeni care n-au funcţii publice, să nu vină să ne lumineze? Puţin, repet, să nu se sperie. Nu vrem tot, că ne speriem. Cam asta a fost raţiunea pentru care cei din comisie au solicitat asta şi majoritatea astăzi a decis prin vot că e în regulă”, a spus Liviu Dragnea.



”Am introdus în hotărâre şi prevederea că orice persoană, pentru că până acum erau doar ofiţerii SRI, orice persoană despre care comisia consideră că are date în ceea ce priveşte activitatea noastră, este obligată să vină la comisie”, a declarat preşedintele comisiei de control al SRI, Claudiu Manda, potrivit News.ro.

Întrebat ce se întâmplă cu cei care refuză să se prezinte la comisiei, Manda a spus că nu sunt prevăzute penalizări.

Deputatul PNL Cezar Preda, membru al comisiei, a criticat modificarea regulamentului.

“Aţi urmărit şi dumneavoastră, ca noi toţi de altfel, marile probleme care sunt pe canalele de media cu privire la modul în care această comisie funcţionează. Ea nu mai are timp să se ocupe de ceea ce înseamnă ameninţările terorismului, de ceea ce înseamnă migraţia care explodează în fiecare zi şi nu mai are timp să se ocupe de problemele strict legate de codul nostru albastru de securitate. Ea devine un balon de secrete la care vin fiecare dintre cei care au probleme să le comunice. (…) Dacă această comisie merge în drumul politizării ei, eu vreau să va spun că avem cu toţii o problemă foarte mare (…) În general această comisie nu a avut putere şi opoziţie, a avut timp de 20 de ani un consens în ceea ce priveşte nevoile de securitate. Dar nu trebuie să facem din această comisie politizarea SRI – acesta este cel mai grav lucru pe care îl poate face un parlamentar al României”, a spus Cezar Preda.

Preşedintele comisiei de control al SRI, Claudiu Manda, a mai spus că o altă modificare a regulamentului vizează obligarea Serviciului de a răspunde solicitărilor comisiei în termen de şapte zile lucrătoare.

”O a doua modificare a fost aceea că SRI trebuie să răspundă în termen de şapte zile lucrătoare la solicitările sau informaţiile sau informările pe care le formulează comisia. Dacă informaţiile pe care le solicităm presupun un volum de muncă mult mai mare, să ne spună în termen de şapte zile că nu se poate răspunde în şapte zile şi care este termenul pe care îl propun pentru un răspuns”, a mai spus Claudiu Manda.

O altă modificare a regulamentului de funcţionare a comisiei parlamentare de control al SRI vizează desfăşurarea lucrărilor comisiei în conformitate cu legea privind informaţiile clasificate.

”Am schimbat o prevedere care era din 1993, care spunea că lucrările comisiei au caracter de informaţii clasificate şi atât. Nu ştiam dacă vorbim de secret de serviciu, secret de sta, secret de interes deosebit şi am schimbat spunând acolo că lucrările comisiei se desfăşoară în conformitate cu prevederile legii 182 care este legea informaţiilor clasificate. Acolo se spune foarte clar care sunt informaţiile clasificate, cine poate să aibă acces la ele şi, bineînţeles, că nu se poate comunica public pe aceste informaţii clasificate”, a mai precizat Manda.

Sursa foto: arhivă

Citește și...