Percheziții în Timiș într-un dosar de uz de armă și șantaj

Silvia Spanciu / 18.10.2017
Percheziții în Timiș într-un dosar de uz de armă și șantaj

Polițiștii timișoreni au descins la 12 adrese într-un dosar ce vizează uzul de armă și șantaj. Cinci persoane vor ajunge la audieri.

Miercuri dimineaţă, poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale și ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliţia Română, au efectuat 12 percheziţii domiciliare, la locuinţele unor persoane bănuite de infracţiuni la regimul armelor.

“În cauză se efectuează cercetări, într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă și șantaj, fapte ce ar fi fost comise pe raza municipiului Lugoj,” se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.

Cinci persoane vor fi duse la audieri, mai spun polițiștii.

Sursa foto: Facebook

Citește și...