Pădurarii brașoveni cer derogare pentru a împuşca ”urşii plimbăreţi”

Vocea.biz / 18.10.2017
Pădurarii brașoveni cer derogare pentru a împuşca ”urşii plimbăreţi”

Pădurarii din mai multe ocoale silvice braşovene vor să împuște şase urşi din zona Braşovului, Râşnovului, dar şi din Jiber şi Şercăiţa. Unul dintre urşii vizați de solicitările lor a intrat chiar şi în sala de mese a Cabanei Postăvaru.

Şeful Compartimentului de Vânătoare din cadrul Regiei Kronstadt, Cosmin Dida, a declarat că săptămâna aceasta a fost depusă la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Garda de Mediu Braşov o solicitare pentru obţinerea unui punct de vedere cu privire la recoltarea a două exemplare de urs care coboară pe străzile din cartierul Răcădău.

”Pentru a obţine derogarea, solicitanţii trebuie să depună un dosar care să conţină inclusiv procesele verbale de constatare a pagubelor produse de animale. Dosarele sunt analizate de o comisie formată din reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi ai Gărzii Naţionale de Mediu, apoi se redactează un punct de vedere, care este trimis la Departamentul Biodiversitate din cadrul Ministerului Mediului, instituţie care emite acordul privind solicitarea de derogare”, a declarat Hornoiu, directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Braşov, citat de Mediafax.

Şi Ocolul Silvic Râşnov a solicitat recoltarea unui urs care a fost relocat în Masivul Postăvarul după ce ajunsese într-o zonă locuită, însă acum acesta a început să facă vizite chiar şi la Cabana Postăvarul.

”Ursul respectiv a creat multe probleme în zona turistică, intrând chiar şi în sala de mese a Cabanei Postăvaru. Motivul pentru care s-a cerut recoltarea lui a fost că a mai fost mutat, dar măsura nu a avut efect. De altfel, respectivul urs are montată şi o zgardă care permite monitorizarea lui prin sistemul GPS”, a spus oficialul APM Braşov.

Şi pădurarii din Jibert au solicitat recoltarea unui urs care a produs pagube în gospodăriile din localitate, iar solicitări pentru împuşcarea a câte un exemplar de urs au venit şi de la Şercăiţa şi din partea Fondului Cinegetic Bârsa.

Până acum, APM Braşov a emis un punct de vedere favorabil în ceea ce priveşte solicitările depuse pentru recoltarea urşilor din Postăvarul şi Jibert, iar dosarele au fost transmise spre aprobare la Ministerul Mediului, care va lua decizia finală.

Tags:
Citește și...