O fata de 12 ani ar fi fost lovită, ameninţată şi violată de mai multe ori de un bărbat din judeţul Timiş, care a fost acum arestat preventiv.
Potrivit unui comunicat de presă, de luni, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, procurorii au dispus urmărirea penală faţă de Şandor Szilagy, pentru infracţiunea de viol în formă continuată, bărbatul fiind prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorilor de la Tribunalul Timiş care au admis cererea pentru o perioadă de 30 de zile.
”Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat că în cursul lunii octombrie 2017, în mod repetat, pe raza unei localităţi din judeţul Timiş, inculpatul Şandor Szilagy, prin constrângere, respectiv prin folosirea forţei şi prin folosirea de ameninţări cu acte de violenţă, a întreţinut de mai multe ori raporturi sexuale cu o persoană vătămată minoră”, se arată în comunicat.
Potrivit anchetatorilor, faptele s-au petrecut în localitatea Cernereaz din judeţul Timiş. Bărbatul a urmărit-o pe fată când ieşea de la şcoală. În drumul spre casă, o aborda pe fată şi o ducea pe un câmp din apropiere unde amenajase un loc cu folii de plastic. Acolo o viola şi îi spunea că dacă va povesti cuiva ce i se întâmplă, o va face de râs în faţa colegilor de la şcoală.
La un moment dat, fata le-a povestit părinţilor prin ce trecea, iar aceştia au anunţat Poliţia.
(News.ro)