Toggle Menu
  1. Home/
  2. Actual/

Tineri, arestați pentru că au sechestrat și violat o adolescentă. Aceștia s-au filmat și au distribuit video-ul pe rețelele de socializare

 Cinci tineri au fost reținuți de polițiști iar procurorii au cerut arestarea lor preventivă pentru lipsire de libertate, viol, complicitate la viol și pornografie infantilă. Cei cinci au sechestrat o adolescentă de 13 ani, au violat-o, au filmat violul și au postat imaginile pe o rețea de socializare, spun procurorii. 

UPDATE: Cei cinci tineri au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, decizia nu este definitivă.



Procurorii D.I.I.C.O.T. Vrancea au reținut cinci tineri, suspectați că au violat și sechestrat o adolescentă de 13 ani.

“La data  11.10.2017  procurori D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Vrancea au dispus reţinerea  pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Leahu Petrică, Hulea Ionuţ,  Popa Denis-Adrian, Pîslaru Daniel-Cătălin şi Doroftei Adrian-Marian, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, complicitate la viol, pornografie infantilă şi lipsire de libertate în mod ilegal”, se arată într-un comunicat de presă al D.I.I.C.O.T.

Potrivit anchetatorilor, cei cinci, cu vârste cuprinse între 15 și 21 de ani, au amenințat-o pe fată să întrețină cu aceștia raporturi sexuale. Ei au filmat incidentul și l-au distribuit pe o rețea de socializare.

“În cauză există suspiciunea  rezonabilă că în luna februarie a.c., inculpaţii, cu vârste între 15 și 21 de ani,  au  constrâns, prin amenințări și acte de violență, o minoră  în vârstă de 13 ani să întrețină raporturi sexuale cu aceştia, raporturi care au fi fost filmate cu un telefon și postate pe o rețea de socializare,” spun procurorii.

Pentru cei cinci, procurorii au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Sursa foto: pixabay.com

Silvia Spanciu