Cinci persoane, rănite într-un accident produs de o șoferiță de 71 de ani

Vocea.biz / 12.10.2017
Cinci persoane, rănite într-un accident produs de o șoferiță de 71 de ani

Cinci persoane au fost rănite, joi seară, şi transportate la spital, după ce o şoferiţă de 71 de ani nu a acordat prioritate într-o intersecţie, pe drumul care duce la Aeroportul Internaţional ”Traian Vuia” din Timişoara.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ”Banat” din judeţul Timiş, un accident rutier a avut loc pe drumul care leagă Timişoara de Aeroport. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau şase persoane, titrează News.ro.

”Cinci victime au fost transportate la spital, una dintre ele fiind descarcerată. Toate victimele au fost conştiente, cooperante. La locul intervenţiei s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială cu modul de descarcerare, 2 autosanitare SMURD, 12 subofiţeri şi o ambulanţă SAJ”, au transmis cei de la ISU ”Banat”.

Martorii au declarat poliţiştilor ajunşi la locul accidentului că o şoferiţă de 71 de ani nu s-a asigurat când a ieşit din parcarea unui magazin, într-o intersecţie, iar o maşină care circula dinspre Aeroport, înspre oraş, a lovit-o în plin.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele femeii de 71 de ani, pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa foto: arhivă

Citește și...