Ambasada Marii Britanii a anunțat pe contul său de socializare că ambasadorul Paul Brummell va dormi sub cerul liber alăturându-se, alături de alți doi oficiali englezi, campaniei umanitare desfășurate de Casa Ioana.
Ambasada Marii Britanii a anunțat pe contul său de Facebook că ambasadorul Paul Brummell se va alătura campaniei de conștientizare asupra problemei oamenilor fără adăpost, organizată de Casa Ioana.
Alături de ambasador vor fi și directorul British Council Romania, Nigel Bellingham și președintele British Romanian Chamber of Commerce (BRCC), Charles Crocker. În plus, Paul Brummell va transmite în direct evenimentul pe contul său de Twitter.
Brummell nu este străini de implicarea în campanii umanitare. În această vară, alături de voluntari din Marea Britanie, ambasadorul a participat și la proiectul Habitat for Humanity din localitatea Cumpăna. Atunci, Brummell a ajutat la construcția de case pentru familiile nevoiașe.
Casa Ioana, un ONG care se ocupă de copiii și femeile, victime ale abuzului domestic, organizează acest tip de eveniment pentru a doua oară. Președintele fundației, Ian Tilling, a scris pe site-ul organizației că este conștient de faptul că o noapte petrecută sub cerul liber nu are cum să echivaleze cu ceea ce înseamnă în realitate experiența trăitului pe stradă dar poate atrage atenția publicului și poate ridica gradul de conștientizare cu privire la situația persoanelor fără adăpost.
Evenimentul Sleep Out își propune să atragă de partea sa diplomați, politicieni, oameni de afaceri și membri ai publicului. Anul acesta evenimentul va fi organizat pe data de 13 și 14 octombrie, în curtea Share Cafe din București, între orele 22:00 și 06:00. Participanții sunt rugați să își aducă proprii saci de dormit.
Ultimul studiu realizat în România cu privire la numărul persoanelor fără adăpost s-a făcut în 2004 și estima că în jur de 16,000 de persoane locuiesc pe străzi. Numărul este mult mai mare, avertizează specialiștii. Într-un reportaj al Deutsche Welle, realizat acum patru ani, se estima că doar în București, 6. 000 de persoane, inclusiv 1000 de copii, trăiesc sub cerul liber. La aceștia se mai adaugă persoanele care trăiesc în spații improprii precum clădiri dezafectate, fără apă curentă și canalizare.
Sursa foto: Twitter