Aproximativ 30.000 de oameni s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei Parascheva, în primele două zile

Vocea.biz / 11.10.2017
Aproximativ 30.000 de oameni s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei Parascheva, în primele două zile

Aproximativ 30.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva în primele două zile de pelerinaj de la Iaşi, iar alţi 2.000 de oameni aşteptau miercuri seară la rând în zona Catedralei Mitropolitane.

Potrivit organizatorilor, până miercuri seară au trecut pe la racla cu sfintele moaşte aproximativ 30.000 de credincioşi, pelerinajul de la Iaşi urmând să continue până duminică, titrează News.ro.

“A fost rând în permanenţă, inclusiv în noaptea de marţi spre miercuri. Numărul de pelerini a fluctuat pe parcursul zilei, iar acum (miercuri seară – n.r.) sunt la rând cam 2.000 de oameni”, a declarat pentru News.ro Ionuţ Catană, purtătorul de cuvânt al Brigăcii Mobile de Jandarmi Bacău, unitate care asigură ordinea publică în timpul pelerinajului de la Iaşi.

Un număr de 30 de credincioşi au necesitat îngrijiri medicale, iar cinci dintre aceştia au fost transportaţi la spital, având afecţiuni cardiace şi pusee de tensiune. Un pelerin a solicitat intervenţia medicilor după ce a fost înţepat de o viespe în timp ce stătea la rând.

De asemenea, forţele de ordine au dat zece amenzi în valoare totală de 900 de lei, pentru cerşetorie şi tulburarea liniştii publice.

Joi seară, racla cu moaştele Sfintei Parascheva va fi purtată pe străzile din centrul oraşului, în cadrul pelerinajului intitulat Calea Sfinţilor.

Anul acesta, pelerinii care ajung la Iaşi să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina şi la moaştele Sfintei Întâi Muceniţe şi Întocmai cu Apostolii Tecla, aduse de la Mănăstirea Neamţ.

Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost scoase din interiorul Catedralei Mitropolitane în cursul dimineţii de marţi, în cadrul unei procesiuni religioase, după care au fost aşezate în curtea lăcaşului de cult într-un baldachin special amenajat.

Sute de poliţişti şi jandarmi sunt mobilizaţi în timpul pelerinajului de la Iaşi. Pentru pelerini a fost creat un culoar special de acces către Catedrala Mitropolitană.

Sfânta Liturghie este programată sâmbătă, 14 octombrie şi se va desfăşura în faţa Catedralei Mitropolitane, pe pietonalul Ştefan cel Mare.

Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

Sursa foto: Youtube

Citește și...