Compania de Apă Oltenia a anunțat că a oprit frunizare apei potabile către 14 localități din județul Dolj din cauza unei avarii la una dintre conductele de transport. Municipiul Craiova nu va fi afectat, mai spune compania.
Locuitorii a 14 comune din județul Dolj au rămas fără apă potabilă din cauza unei avarii pe conducta de transport a apei Izvarna – Craiova, produsă în zona orasului Rovinari.
Potrivit companiei de Apă Oltenia, afectate sunt orașele Rovinari și Filiași, comunele Plopșoru, Bălteni, Telești, Brădești, Țântăreni, Brănești, Braloștița, Ișalnița, Coțofenii din Față, Coțofenii din Dos, Amaj și satul Beharca.
Furnizarea apei potabile nu va fi sistată în municipiul Craiova.
Compania avertizează că, datorită manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii apei potabile din punct de vedere al turbidităţii şi culorii. Calitatea apei potabile va fi sub monitorizare permanentă după reluarea distribuției, mai spune compania care anunță că furnizarea ar trebui să revină la parametri normali după miezul nopții.
Sursa foto: Publicdomainepictures