O fostă polițiștă din Olanda a pornit în marș prin Europa pentru a atrage atenția asupra situației câinilor fără stăpân. Alături de olandeză sunt două dintre cățelușele ei, Indy și Faye, adoptate din România. Marșul se va finaliza la București, după mai bine de 2000 de kilometri și vizitarea a șapte țări.
O fostă polițistă din Olanda a pornit în marș prin Europa pentru a atrage atenția asupra situației câinilor fără stăpân. Monique Dubbeldam a plecat din Utrecht, Olanda, în data de 26 august 2017 iar miercuri este așteptată să ajungă în Sibiu după ce a trecut prin Olanda, Germania, Cehia, Slovacia, Austria și Ungaria. Alături de Monique, în marșul său de conștientizare, sunt și două dintre cățelușele sale, Indy și Faye, adoptate chiar din România.
Pe lângă campania de conștientizare, Monique încearcă să strângă câteva zeci de mii de euro care să fie donați acelor asociații care se ocupă de sterilizarea animalelor.
În opinia ei, o campanie serioasă de sterilizare ar reduce considerabil numărul animalelor care trăiesc pe stradă, iar în câțiva ani acest fenomen ar dispărea. Monique Dubbeldam consideră că autoritățile locale trebuie să ia măsuri pentru ca cei care au animale de companie să le sterilizeze, prevenind astfel abandonarea puilor pe străzi sau și mai rău omorârea lor. Practic, sterilizarea este cea mai eficientă măsură de a controla numărul animalelor dintr-o comunitate,” se arată într-un comunicat de presă al asociației Animal Life din Sibiu, care o așteaptă pe Monique în vizită la viitorul adăpost pentru animale.
De la Sibiu, Monique își va continua drumul spre Brașov iar apoi spre București.
Periplul olandezei poate fi urmărit și pe pagina sa de Facebook, dedicată campaniei de strângere de fonduri și denumită Walk for Dogs 2017.
Până acum, Monique a reușit să strângă peste 15 mii de euro prin demersul său, bani suficienți pentru a steriliza peste 600 de câini fără stăpân.
Sursa foto: Facebook