Un accident rutier a avut loc, duminică după-amiază, în localitatea Urziceni, din Judeţul Ialomiţa. O mașină de transport persoane a intrat pe contrasens și a lovit un alt autoturism, înainte să fie proiectată în alte două mașini. O persoană a decedat și alte 14 au fost rănite. Șapte au necesitat descarcerare.
UPDATE 5: Victimele accidentului, transportate la spitalele din Urziceni și București.
Potrivit IGSU, trei dintre victimele accidentului au fost transportate la Spitalul Municipal Urziceni. Alte cinci persoane vor ajunge la unitățile medicale din Capitală. Trei victime vor fi preluate de Spitalul Pantelimon, o victimă a fost transportată la Spitalul Colentina iar femeia aflată în stare gravă, preluată de elicopterul SMURD, a ajuns la Spitalul Floreasca.
UPDATE 4: Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Ialomiţa, Andreea Loghin, a declarat că primele informaţii de la locul accidentului arată că o maşină cu 8+1 locuri care făcea curse de transport persoane a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit cu un autoturism, apoi a fost proiectată în alte două maşini.
UPDATE 3: Cinci persoane sunt în drum spre București, unii au ajuns deja a precizat Raed Arafat într-un interviu la Antena3. Arafat a mai precizat și că la Urziceni mai sunt persoane sunt evaluați, prin telemedicină, de doctori de la Spitalul Floreasca.
Patru persoane cu cod galben ar putea fi transportate și ele la spitale din București.
UPDATE 2: Centrul Infotrafic precizează că circulația în zonă este oprită.
UPDATE 1: O persoană a murit iar alte 14 au fost rănite în urma accidentului.
Ultimele informaţii furnizate de secretarul de stat în MAI Raed Arafat arată că o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte 14 au fost rănite în urma accidentului.
Victimele au fost preluate de ambulanţe, urmând să fie transportate la mai multe spitale, inclusiv din Capitală. La faţa locului a ajuns şi un elicopter SMURD, iar personalul medical acordă îngrijiri răniţilor.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa au precizat pentru News.ro că în accident au fost implicate trei autoturisme şi un autovehicul de transport persoane cu nouă locuri.
În urma accidentului, şapte oameni au rămas încarceraţi.
Conform sursei citate, în urma accidentului rutier a fost activat Planul Roşu de intervenţie, titrează Mediafax.
„Din primele informaţii, sunt implicate patru autoturisme, în care s-ar afla 10 persoane. Mai multe persoane sunt încarcerate”, precizează ISU Ialomiţa.
La faţa locului au fost alertate două echipaje de descarcarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi prim ajutor, o ambulanţă SMURD, o autospecială pentru victime multiple şi patru ambulanţe.
Reprezentanţii ISU Ialomiţa precizează că s-a solicitat şi un elicopter SMURD la faţa locului.
Conform Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, circulaţia pe DN2 (E85) Bucureşti – Buzău este oprită pe ambele sensuri între localităţile ialomiţene Coşereni şi Urziceni.
Sursa foto: IGSU