Transalpina, închisă de vineri seara. Se anunţă ninsori şi viscol în zonă

Vocea.biz / 06.10.2017
Transalpina, închisă de vineri seara. Se anunţă ninsori şi viscol în zonă

Autorităţile au decis restricţia circulaţiei pe DN 67 C Transaplina, începând de vineri seara. Drumul va fi închis între localităţile Rînca şi Obîrşia Lotrului, măsura fiind luată în condiţiile în care pentru zona de munte a judeţului Vâlcea meteorologii au emis un cod portocaliu de vreme rea.

Transalpina va fi închisă începând de vineri seară, de la ora 20.00, între kilometrul 34+500 demetri şi kilometrul 59 + 800 de metri, între localităţile Rânca şi Obîrşia Lortului, anunţă reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Măsura este una temporară şi a fost dispusă în condiţiile în care în zona de munte a acestui judeţ se anunţă ninsori, vânt puternic care va viscoli zăpada şi ceaţă care poate reduce considerabil vizibilitatea.
În această perioadă, circulaţia pe acest tronson de drum era restricţionată pe timp de noapte, după ora 19.00, accesul autovehiculelor fiind permis doar în timpul zilei.

În mod obişnuit, Transalpina, la fel ca şi Transfăgărăşanul, este închisă pe timp de iarnă.

(News.ro)

Tags:
Citește și...