Protestul din Piața Victoriei s-a încheiat. Negocierile continuă

Vocea.biz / 04.10.2017
Protestul din Piața Victoriei s-a încheiat. Negocierile continuă

Câteva mii de persoane – angajaţi din Poliţie, sănătate, transporturi – protestează, miercuri, în Piaţa Victoriei, faţă de măsura trecerii taxelor sociale de la angajator la angajat. Până la ora 16.30, circulaţia în centrul Capitalei este blocată. Oamenii sunt nemulţumiţi de măsurile anunţate de Executiv, în special de transferul contribuţiilor de la angajator către angajat, ceea ce va detemina ca majorarea salarială anunţată pentru debutul anului 2018 să nu se regăsească, de fapt, în veniturile nete.

UPDATE 15.50: La ieșirea de la negocieri, reprezentanții protestatarilor și premierul Tudose au avut declarații contradictorii cu privire la transferul contribuțiilor.

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, la finalul negocierilor cu premierul Mihai Tudose, că s-a convenit ca vineri dimineaţă liderii tuturor confederaţiilor sindicale să aibă o întâlnire cu Tudose pentru a găsi soluţii, spunând că “a rămas în analiză netransferarea taxelor sociale de la angajator la angajat”.

UPDATE 15.22:  Mitingul din Piaţa Victoriei, la care au participat câteva mii de persoane, s-a încheiat, după aproximativ patru ore. O delegaţie a protestatarilor se află încă la negocieri.

În jurul orei 15.00, manifestaţia s-a încheiat, la îndemnul organizatorilor, care le-au transmis oamenilor să plece, chiar dacă nu s-au încheiat negocierile de la Guvern, la care participă liderii sindicali.

Şi protestul de la Ministerul Sănătăţii s-a încheiat, după ce o delegaţie a manifestanţilor a fost primită la negocieri. Liderii sindicali au anunţat că discuţiile nu au avut niciun rezultat, nefiind purtate cu ministrul.

“A fost o discuţie de dragul dialogului. Era necesară o ântrevedere la nivel mai ridicat, cu ministrul, pentru că speram să ne vedem cu ministrul Sănătăţii. Dacă nu se găsesc soluţii vom declanşa greva generală în sistemul sanitar”, au anunţat liderii sindicali care au fost la negocieri la Ministerul Sănătăţii.

UPDATE 11.21: Mitingul – organizat de Cartel Alfa şi de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor – a început la ora 11.00, iar la acţiunea de protest sunt aşteptate până la 10.000 de persoane.

Până la această oră,  în Piaţa Victoriei se află peste 3.000 de protestatari. Ei au pancarte cu mesaje precum: “Vă plătim să ne slujiţi, nu să ne batjocoriţi”, “Paharul răbdării s-a umplut. Dările mai mari decât veniturile?”, “Trăiască guvernanţii aşa cum trăieşte poporul”.


Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de măsurile anunţate de Executiv, în special de transferul contribuţiilor de la angajator către angajat, ei spunând că va detemina ca majorarea salarială anunţată pentru debutul anului 2018 să nu se regăsească, de fapt, în veniturile nete.

“Propunerea Guvernului de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat reprezintă un experiment singular şi iresponsabil care riscă să ducă la dezintegrarea sistemului naţional de securitate socială. Acest plan guvernamental a stârnit deja reacţii internaţionale, deoarece este de natură să submineze progresele realizate după decenii de campanie pentru justiţie socială şi solidaritate şi pentru drepturile şi libertăţile cetăţenilor europeni. Plata contribuţiilor sociale exclusiv de către angajat nu este aplicată în nicio ţară UE. Dimpotrivă, în cele mai multe ţări, cota suportată de angajator este mai mare decât cea plătită de lucrători (media UE este de 23,57% contribuţii angajatori, 13,35% contribuţii angajat), deoarece companiile au şi o răspundere socială”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, potrivit News.ro.

El a spus România va avea ”încă o bilă neagră”, fiind ”ţara care încearcă să distrugă modelul european” al asigurărilor sociale.

Potrivit acestuia, lipsa unui mecanism juridic care să oblige angajatorii să includă în salariul brut al angajatului taxele sociale care erau anterior în sarcina angajatorului pentru salarii care depăşesc salariul minim va duce la reducerea venitului net sau ar împiedica salariatul să beneficieze de facilităţi fiscale care îi sunt destinate, cum ar fi reducerea impozitului pe salariu de la 16% la 10% sau reducerea cotei de contribuţii sociale cu 4,25%. Spre exemplu, la un salariu brut de 2600 lei, salariatul va pierde până la 302 lei, adică o reducere nominală cu aproximativ 17% a salariului net. În sistemul bugetar, creşterea de 25% de la 1 ianuarie 2018 reprezintă în condiţiile acestui transfer doar 4,26%.

La rândul său, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, a precizat că angajaţii din sistem se vor alătura celor de la Cartel Alfa în mişcarea de protest.

”Transferul de contribuţii către angajat va neutraliza majorările salariale. Practic, nu va fi nicio majorare”, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, Dumitru Coarnă.

De asemenea, sindicaliştii cer deblocarea negocierii şi încheierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile, plecând de la propunerea comună de modificare a Legii 62/2011 a celor 5 confederaţii sindicale înaintată Guvernului şi modificarea Legii 62/2011 a dialoglui social.

Potrivit Brigăzii Rutiere, traficul va fi restricţionat între orele 8.30 şi 16.30 pe Şos. Kiseleff, între str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei, precum şi de la Arcul de Triumf, în funcţie de numărul participanţilor/mijloacelor de transport. De asemenea, în Piaţa Victoriei, traficul va fi asigurat în dublu sens în faţa Guvernului, între Bd. Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv Bd. Lascăr Catargiu.

Poliţiştii Brigăzii Rutiere mai precizează că nu se va permite accesul în Piaţa Victoriei din Str. Buzeşti, din Bd. Nicolae Titulescu şi din Bd. Ion Mihalache, iar pe strada Paris şi pe breteaua Iancu de Hunedoara, traficul va fi direcţionat doar către Bd. Aviatorilor.

La mitingul din faţa Piaţa Victoriei sunt aşteptate câteva mii de persoane.

Sursa foto: Cartel Alfa

Citește și...