Bunica fostei şefe AEP, în vârstă de 90 de ani, audiată la DNA

Vocea.biz / 04.10.2017
Bunica fostei şefe AEP, în vârstă de 90 de ani, audiată la DNA

Bunica Anei Maria Pătru, fosta preşedintă a Autorităţii Electorale Permanente (AEP), e audiată la DNA Ploieşti, unde a fost adusă de acasă, fiind citată ca martor în dosarul în care nepoata ei e acuzată de trafic de influenţă.

”Am venit şi eu aici că aşa îmi vine să plâng. Am venit de acasă să văd ce a făcut DNA că mi-a nenorocit copilul”, a declarat bunica Anei Maria Pătru, înainte de intrarea în sediul DNA.

”DNA şi-a bătut joc de copilul meu” şi ”Vreau să-i văd la puşcărie” a mai spus bunica Anei Maria Pătru.

Femeia de 90 de ani a fost adusă de acasă, de la o distanţă de patru sute de kilometri. Ea este însoţită de Ana Maria Pătru care a afirmat că avocaţii au solicitat prezenţa unei ambulanţe în zonă pentru bunica sa.

Surse judiciare au declarat că procurorii au chemat-o pe bunică în contextul în care suspectează că Pătru ar fi cumpărat pe numele acesteia un teren în oraşul Voluntari, iar banii pentru achiziţionarea acestuia ar proveni din infracţiunea de trafic de influenţă.

Fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Ana Maria Pătru a fost plasată sub control judiciar, miercuri după-amiază, în al doilea dosar de corpţie deschis pe numele ei de către DNA Ploieşti. Procurorii o acuză că a cerut de la firma Siveco un milion de euro şi a primit 600.000 de euro, susţinând că va interveni la directorul unei instituţii să soluţioneze în mod favorabil o investigaţie care privea firma de software. Pătru spune că denunţătoarea sa este Irina Socol şi susţine că aceasta este ”bolnavă”, ameninţând că îi va face plângere penală.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de DNA, în noul dosar de corupţie deschis pe numele Anei Maria Pătru aceasta a fost plasată sub control judiciar pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

”În perioada aprilie-mai 2013, inculpata Pătru Ana Maria a pretins de la reprezentanţii unei firme de software suma de 1 milion de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra directorului unei instituţii publice cu atribuţii de control şi a promis că-l va determina să soluţioneze în mod favorabil o investigaţie care privea firma de de software. În acelaşi context, inculpata a primit, în trei tranşe, în perioada iulie 2013 – martie 2014, suma totală de 600.000 euro (în cursul lunii iulie 2013 – suma de 400.000 euro, sumă remisă şi primită într-o servietă marca Montblanc împreună cu un instrument de scris aceeaşi marcă; sfârşitul lunii noiembrie 2013 – suma de 100.000 euro şi în cursul lunii martie 2014 – suma de 100.000 euro)”, spun procurorii DNA.

Anchetatorii arată că, începând din iulie 2013 şi până în noiembrie 2016, Ana Maria Pătru a disimulat adevărata natură a provenienţei şi beneficiarul real al sumei de 600.000 de euro cumpărând pe numele unei rude un teren de 1000 de metri pătraţi în valoare de 130.000 de euro, în oraşul Voluntari, cumpărând pe numele altei rude un apartament de 80.000 de euro în Constanţa, plătit 75.000 de euro cash şi 5.000 de euro prin virament bancar, precum şi investind 437.000 de euro într-o casă contruită pe terenul din Voluntari şi în amenajarea apartamentului din Constanţa.

”La data de 05 decembrie 2016, inculpata Pătru Ana Maria a formulat şi înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie un denunţ privind existenţa unei infracţiuni de trafic de influenţă, pretins comisă de directorul instituţiei publice la care am făcut referire mai sus, cunoscând că acesta este nereal. Cu ocazia audierii în calitate de inculpat, Pătru Ana Maria a recunoscut că denunţul – obiect al infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, reţinută în sarcina sa, este mincinos” menţionează DNA.

La ieşirea de la DNA Ploieşti, unde a petrecut miercuri aproximativ şapte ore, Ana Maria Pătru a spus că este victima uni denunţ mincinos făcut de Irina Socol, cu care a avut o relaţie de prietenie.

”Am primit un control judiciar (…) Nu-i nicio problemă, doamna Socol să trăiscă, face în continuare denunţuri muncinoase. Ştiţi, am auzit şi eu de Dinu Pescariu şi de Florică. Vă spun pe cinstite că doamna Socol îi întrece din toate punctele de vedere. Este un denunţ mincinos, dar atât de mincinos că nu ştiu ce s-o face când voi face o plângere penală împotrva dumneaei” a spus Pătru.

Aceasta a susţinut că cea care a denunţat-o, Irina Socol, o vizita în arest şi îi aduce pizza, cerându-i să facă denunţuri.

”În timpul în care am fost arestată preventiv, ştiţi povestea mea, deşi eram arestată preventiv, mă vedeam cu denunţătoarea mea, aducea pizza, se mânca, bine, eu nu mâncam, vă daţi seama, dar dumneaei venea aşa cu câte un denunţ scris împreună cu avocata ei (…) Nu mai putem să stăm într-o ţară numai cu denunţători, dar denunţători mincinoşi. Am fost pusă să fac un denunţ de către Irina Socol şi nu l-am făcut aşa cum şi-a dorit ea, iar toată cauza aceasta s-a întors împotriva mea. Problema este că (…) din întâmplare denunţul pe care ea mi l-a dat să-l fac, în momentul în care eram arestată, a rămas la mine şi l-am luat cu mine (…) l-am depus la Inspecţia Judiciară şi a făcut acolo lămuririle necesare” a mai afirmat Pătru.

Aceasta a mai spus că se simte ”hărţuită” şi că crede că Irina Socol ”este defectă, este bolnavă”.

”Am făcut la Inspecţia Judiciară, am depus un memoriu, am povestit tot ce s-a întâmplat în perioada când eu am fost arestată, am vorbit foarte mult despre Irina Socol şi prietenia ei cu procurorii de aici, cum dumneaiei îşi aorgă nişte drepturi foarte mari în sediul procurorilor DNA, cum dînsa mituieşte procurorii cu pizza, cu bomboane şi aşa mai departe, şi faece şi denunţuri în acelaşi timp, dar face denunţuri mincinoase”, a adăugat ea.

Fostul preşedinte al AEP Ana Maria Pătru a fost trimisă în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti în decembrie 2016, pentru trei infracţiuni de trafic de influenţă şi două infracţiuni de spălare a banilor, dosarul fiind trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada aprilie – iunie 2008, Pătru, în calitate de vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente – funcţie cu rang de secretar de stat – a pretins, iar în anul 2009 a şi primit de la reprezentanţii unei societăţi comerciale suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în municipiul Bucureşti. În schimb, aceasta a promis că va susţine derularea în bune condiţii a unui contract încheiat de acea societate cu AEP, precum şi că va susţine societatea să obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat.

Ana Maria Pătru a fost reţinută în 15 noiembrie 2016, în urma unor percheziţii la domiciliul ei, dar şi la sediul AEP. A doua zi, Pătru a fost arestată preventiv pentru trafic de influenţă, iar în 24 decembrie a fost plasată în arest la domiciliu, apoi sub control judiciar.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, la începutul acestei luni, ca Pătru să rămână sub control judiciar, dar să poată părăsi ţara.

(News.ro)

Citește și...