Un nou punct de forntieră a fost deschis traficului internaţional la granița cu Bulgaria legând localitate Lipnița de Kainardja. Prin acest punct de frontieră nu este permis transportul de materiale periculoase, animale vii şi al produselor supuse controlului fitosanitar. La deschiderea inaugurarea oficială au participat și premierul Tudose și ministrul Carmen Dan.
Un nou punct de trecere a frontierei cu Bulgaria a fost inaugurat marți, legând localitatea Lipnița din județul Constanța de Kainardja. La deschiderea oficială au fost prezenți atât premierul Tuodse, cât și ministrul de Interne Carmen Dan.
Lucrările de amenajare şi modernizare desfăşurate la noul punct de trecere al forntierei au avut în vedere ca acesta să întrunească condiţiile pentru a fi deschis în regim de trafic internaţional conform catalogului Schengen. Astfel, punctul de trecere beneficiază de artere de control pentru fiecare sens, intrare şi ieşire din ţară, cabine de control, spaţii interioare, echipamente tehnice şi IT. Personalul care îşi desfăşoară activitatea în supravegherea şi controlul trecerii frontierei este asigurat prin redistribuire de la structurile Poliţiei de Frontieră.
Noul punct de frontieră se alatură celor 9 puncte de trecere cu specific rutier deschise traficului internaţional la graniţa României cu Bulgaria, operaţionalizarea lor urmând să asigure creşterea fluenţei traficului de călători între România şi Bulgaria.
Punctul de Trecere a Frontierei Lipnita-Kainardja funcţionează în subordinea Gărzii de Coastă şi este deschis pentru traficul internațional de persoane, precum și pentru traficul internațional de mărfuri, până la limita unei greutăți totale de 3,5 tone, iar programul de funcționare va fi de la ora 08:00 la ora 20:00. Prin acest punct de frontieră nu este permis transportul de materiale periculoase, animale vii şi al produselor supuse controlului fitosanitar.
“Deschiderea acestui punct de trecere se înscrie în sfera consolidării relaţiilor bilaterale dintre cele două state, răspunzând deziteratelor acestora de promovare şi susţinere a intereselor comune, fiind în concordanţă cu prevederile Regulamentului (EC) nr. 399/2016 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2006 privind crearea unui Cod Comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulaţii a persoanelor peste frontiere (Codul Frontierelor Schengen),” se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
Lungimea frontierei Romaniei cu Bulgaria este de 631,3 km, iar punctele de trecere deschise traficului international de la graniţa cu Bulgaria au fost tranzitate, în acest an, de peste 6,2 milioane de călători (aproximativ 5 milioane dintre acestia fiind cetăţeni UE şi 1,2 milioane cetăţeni non-UE). În acest an au trecut frontiera româno-bulgară aproximativ 2,4 milioane mijloace de transport.
Sursa foto: MAI/Facebook