Două tinere românce, călăuze pentru migranți din Iran, Irak şi Afganistan

Silvia Spanciu / 03.10.2017
Două tinere românce, călăuze pentru migranți din Iran, Irak şi Afganistan

Două tinere românce au fost prinse de polițiștii de frontieră în timp ce încercau să ajute un grup de migranți să treacă ilegal granița țării cu Ungaria. 

Două tinere românce au fost oprite de polițiștii de frontieră de la Girișu de Criș în timp ce transportau cu două autoturisme un grup de opt migranți care încercau să treacă ilegal granița țării cu Ungaria.

Cele două femei au fost depistate în localitatea de frontieră Cheresig din județul Bihor.

“În data de 02.10.2017, în jurul orei 20.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Girişu de Criş, judeţul Bihor, au oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Cheresig, două autoturisme mărcile Audi şi BMW, ambele înmatriculate în judeţul Timiş. Poliţiştii de frontieră au procedat la legitimarea șoferilor, constatând că este vorba despre două femei de cetăţenie română, T.M. şi C.L., în vârstă de 20 de ani, respectiv, 26 de ani. Totodată, în autoturisme călătoreau ca pasageri opt persoane de origine afro-asiatică care nu au putut prezenta la verificări niciun document. Din acest motiv, toți zece au fost duși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări,” se arată într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.

În urma cercetărilor s-a stabilit că cele opt persoane transportate erau cetățeni din Iran, Irak și Afganistan, patru bărbați, trei femei, cu vârste cuprinse între 26 și 47 de ani și un minor în vârstă de 12 ani. O parte dintre aceștia erau solicitanți de azil, spun polițiștii. Migranții doreau să ajungă într-o țară din spațiul Schengen.

Cei opt au fost preluați de tinere în Timișoara, se mai arată în comunicatul de presă al Poliției de Frontieră.

Autoritățile bihorene au întocmit migranţilor lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cele două tinere sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun.

Sursa foto: Poliția de Frontieră

Citește și...