O maşină cu instalaţie GPL a explodat în centrul Braşovului, şoferul a fost rănit

Vocea.biz / 02.10.2017
O maşină cu instalaţie GPL a explodat în centrul Braşovului, şoferul a fost rănit

Şoferul unei maşini a fost rănit, după ce autoturismul ce funcţiona pe baza unei instalaţii GPL a explodat. Pompierii au reuşit să stingă rapid focul, însă maşina a fost serios avariată.

Incidentul s-a produs, luni, pe strada Mihail Kogălniceanu din centrul oraşului.

Maşina a explodat din senin şi imediat a luat foc. Primele cercetări arată că s-a produs o defecţiune la la instalaţia GPL.

Pompierii au intervenit cu un echipaj de apă şi spumă şi au reuşit să stingă rapid focul.

Şoferul maşinii, un bărbat de 60 de ani, a fost rănit şi a fost transportat cu un echipaj SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, cu arsuri pe faţă.

După evaluare, medicii au decis internarea sa.

(News.ro)

Citește și...