Pompierii hunedoreni au reuşit să salveze doi copii şi mama lor, după ce maşina în care aceştia se aflau s-a prăbuşit într-o râpî adâncă de aproximativ zece metri.
Pompierii salvatori ai Detașmentului Deva au fost solicitați, duminică, prin 112, pentru a interveni la un accident rutier produs pe strada Aurel Vlaicu, care face legătura între Deva și complexul de agrement Căprioara.
“Salvatorii au descoperit în autoturismul răsturnat pe plafon, într-o râpă adâncă de aproape 10 metri, doi copii și mama acestora. Un bebeluș de 6 luni era prins în scaunul auto pentru copii, tip scoică, în timp ce un alt copil de 14 ani și mama erau poziționați cu capul în jos pe scaune, asigurați cu centurile de siguranță. Pompierii au început evaluarea victimelor accidentului concomitent cu punerea autoturismului într-o poziție de siguranță și decuplarea bornelor bateriei pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu. În ciuda rostogolirii repetate a autoturismului pe panta abruptă nimeni nu a fost încarcerat”, se arată într-un comunicat al ISU Hunedoara.
Din fericire, nicunul dintre cei aflaţi în autoturism nu au suferit răni, scăpând fără nicio zgârietură în urma accidentului.
sursa foto: ISU Hunedoara