Controverse în echipa Invictus. Acuzații dure la adresa coordonatorului din partea unuia dintre medaliați

Vocea.biz / 29.11.2017
Controverse în echipa Invictus. Acuzații dure la adresa coordonatorului din partea unuia dintre medaliați

Plutonierul Ionuţ Butoi, medaliat la Jocurile Invictus de la Toronto, anunţă că se retrage din echipă, el spunând că s-a săturat să fie “bătaia de joc a domnului colonel Anghelescu, care conduce acest proiect”. Militarii din echipa Invictus au fost premiaţi marţi de ministrul Apărării, iar oficiali prezenţi la ceremonie spun că Ionuţ Butoi ar fi fost nemulţumit de recompensa financiară primită.

“Cea mai mare ruşine pe care am putut să o primesc ca sportiv….medalie de aur şi argint să fie egală cu medalia de bronz….după calculele unui domn colonel din MApN! Asta este….anunţ cu regret că voi părăsi ECHIPA INVICTUS ROMÂNIA…m am săturat să fiu bătaia de joc a domnului colonel Anghelescu care conduce acest proiect!!”, a scris Ionuţ Butoi, nominalizându-l astfel pe colonelul Nicolae Anghelescu, managerul proiectului Invictus, titrează News.ro.

Ministrul Apărării i-a premiat marţi pe militarii din echipa Invictus “pentru forţa şi tăria de caracter de care au dat dovadă şi pentru rezultatele deosebite obţinute în urma participării la “Invictus Games”.

Oficiali prezenţi la ceremonie spun că Ionuţ Butoi ar fi fost nemulţumit de recompensa financiară primită, reclamând că acesta nu corespunde nici grilei stabilite de Guvern, nici aşteptărilor lui.

Conform unei hotărâri adoptate de Guvern în luna octombrie, militarii români răniţi în teatrele de operaţii care participă la Jocurile Invictus vor beneficia de o recompensă financiară de 5.000 de lei, iar cei care vor obţine premii în cadrul acestei competiţii vor fi primi între 7.000 de lei pentru locul al V-lea şi 20.000 de lei pentru primul loc. Astfel, Guvernul va acorda 7.000 de lei pentru militarii răniţi care obţin locul al V-lea în cadrul competiţiei Invictus, 9.000 de lei pentru locul al IV-lea, 12.000 de lei pentru locul al III-lea, 15.000 de lei pentru locul al II-lea şi 20.000 de lei pentru primul loc.

România a participat la cea de-a treia ediţie a Jocurilor Invictus, de la Toronto, cu o delegaţie formată din 15 sportivi, care au obţinut patru medalii, una de aur pe echipe la tir cu arcul, una de argint prin Ionuţ Butoi, la tir cu arcul, una de argint la canotaj (simulator), obţinută de Ciprian Iriciuc, şi una de bronz la 1.500 de metri (Laurenţiu Şerban).

Cei 15 militari români au concurat în şapte discipline sportive: tir cu arcul, atletism, canotaj (simulator), haltere, ciclism, înot şi volei.

Dintre cei 15 militari participanţi, 14 au fost răniţi în tearele de operaţiuni din Afganistan, iar unul în Irak.

Citește și...