Polițiștii din Olt au ridicat o brățară de aur care ar putea data din perioada dacică

Silvia Spanciu / 28.11.2017
Polițiștii din Olt au ridicat o brățară de aur care ar putea data din perioada dacică

Polițiștii din Olt au ridicat, de la un tânăr din comuna Optași, o brățară din aur care ar putea face parte din Patrimoniul Național Cultural al României.

În urma investigațiilor, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au ridicat o brățară din aur, de la un bărbat, de 27 de ani, din comuna Optași, județul Olt.

Brățara, confecționată din aur de 24 de K, și care cântărește peste 100 de grame are un capăt alungit, reprezentând un lup. Anchetatorii suspectează că este vorba despre o brățară dacică. Obiectul a fost predat Muzeului Național de Istorie, pentru autentificare.

“În urma examinării brățării, s-a stabilit că aceasta este confecționată din aur de 24 de K, cântărește 108 g,, iar la una dintre capete are reprezentat un cap de lup alungit, continuându-se cu un corp de șarpe, însemne specifice dacice. Întrucât brățara ar putea face parte din Patrimoniul Național Cultural al României, a fost înaintată spre examinare specialiștilor din cadrul Muzeului Național de Istorie, care urmează să se pronunțe asupra veridicității acesteia,” se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Polițiștii continuă cercetările, pentru încălcarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 42 din 2000, privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național.

Tags:
Citește și...