Mihai Şora spune că i-a fost “raportat” contul de pe reţeaua de socializare Facebook

Bogdan Buburuz / 28.11.2017
Mihai Şora spune că i-a fost “raportat” contul de pe reţeaua de socializare Facebook

Filosoful Mihai Şora, care la cei 101 ani ai săi a protestat în stradă împotriva modificării legilor justiţiei, a spus că i-a fost “raportat” contul de pe reţeaua de socializare Facebook. Într-un mesaj postat marţi dimineaţa, Şora şi-a amintit de turnătoria care exista în alte vremuri.

“Dragi prieteni,
am fost „raportat“
(se pare că acesta este verbul corespunzător).
În alte vremuri, sub alte stăpâniri, exista turnătoria: foarte lucrativă pentru unii și, în orice caz, menită să țină sub control orice fir de păr care ar fi avut apucături rebele, turnătoria devenise, la un moment dat, în anii ceaușismului târziu, un reflex condiționat pentru mulți oameni, – de la vecinul din bloc, șeful de birou ori colegul de serviciu, la amicul ocazional, prietenul „de nădejde“ sau – în chip dramatic (căci spulbera toate resorturile familiale) – la fiul care își turna tatăl, tatăl care își nenorocea copilul.
Ani de zile, am fost urmărit, măturat, turnat, am avut telefonul ascultat, corespondența citită și tradusă… (– da, Securitatea avea angajați care traduceau toate scrisorile în limba română, dacă se întâmpla să scrii în franceză, în germană, în engleză sau în alte limbi).
Dosarele deschise pe numele meu și aflate în arhiva CNSAS sunt multe, copleșitoare.
Așa am aflat, de pildă, că turnătoriile (al căror obiect sunt) încep din 1947, pe când, cercetător în Franța, îl studiam pe Pascal.
Așa am aflat, de pildă, că niciodată Anei Pauker și acoliților săi nu le-ar fi trecut prin minte să mă sechestreze în România, în anul 1948, când am revenit din Franța într-o excursie, după zece ani de absență, să-mi văd părinții, dacă nu ar fi existat o scrisoare-turnătoare semnată „un grup de români patrioți“, expediată chiar de la Paris.
Așa am aflat (negru pe alb) despre „Angajamentul“ fiului meu, recrutat de Securitate pe când era minor: avea 14 ani. Și tot așa am aflat (și retrăit) răul pe care Securitatea poate să-l facă unui copil, iar copilul poate să-l facă părinților săi”, a scris Mihai Şora pe Facebook.

Filosoful a conchis că a trecut prin multe şi a văzut multe şi, de bună seamă, trebuia să înţeleagă şi noile tehnologii, începând cu “fesibucul”.

“Este marți, 28 noiembrie 2017: cer negru deasupra României”, şi-a încheiat Mihai Şora mesajul.

Mihai Şora a ieşit, duminică, în stradă la Alba Iulia pentru a protesta împotriva modificării legilor justiţiei. Despre PSD şi faptul că oamenii strigau “PSD, ciuma roşie”, Şora a spus: “Că e ciumă, e limpede. Că e roşie, rămâne de văzut”.

sursa foto: Mihai Şora / Facebook

Citește și...