Klaus Iohannis, optimist în privința învăţământului în limba română în Ucraina după o discuție cu Poroșenko

Vocea.biz / 24.11.2017
Klaus Iohannis, optimist în privința învăţământului în limba română în Ucraina după o discuție cu Poroșenko

Președintele Klaus Iohannis a declarat că a primit asigurări din partea omologului său din Ucraina cu privire la învățământul în limba română din statul vecini. În urma întrevederii cu Petro Poroșenko, șeful statului a precizat că va fi “o evoluție înspre soluționare”.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, la Bruxelles, o întâlnire cu preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, la finalul căreia a aprecizat că va fi ”o evoluţie înspre soluţionare” a problemei învăţământului în limba română din Ucraina.

”Mi-a promis că va ţine cont de toate recomandările care vor veni de la Comisia de la Veneţia pentru a modifica legislaţia în acel sens, iar o a doua solicitare foarte fermă pe care am avut-o a fost ca modificările care privesc învăţământul în limba română, în Ucraina, să fie discutate înainte de a le pune în lege, atât în format bilateral, adică cu noi, reprezentanţii statului român, cât şi cu reprezentanţii minorităţii române din Ucraina. Preşedintele Poroşenko a acceptat ambele solicitări şi, în acest sens, cred că vom avea o evoluţie înspre soluţionare”, a declarat Klaus Iohannis, potrivit News.ro.

Întrebat dacă a mai discutat cu Poroşenko despre vizita pe care trebuia să o facă în Ucraina, preşedintele României a răspuns: ”Această vizită va fi discutată după ce rezolvăm problema învăţământului în limba română. Şi, ca să nu rămână oarece neclarităţi, eu am amânat vizita mea pentru a trage un semnal de alarmă foarte serios şi foarte clar că este o chestiune gravă pentru noi dar, evident, şi eu, şi alţii, continuăm negocierile pentru a rezolva această problemă. Să nu îşi imagineze cineva că acum facem pe supăraţii şi nu mai vorbim. Nu, noi vorbim, avem proiecte comune, dar această temă este una atât de importantă pentru noi încât punem în stand-by alte acţiuni până când o rezolvăm pe aceasta”.

Citește și...