Stela Popescu: Viața și cariera doamnei sacre a comediei românești

Vocea.biz / 23.11.2017
Stela Popescu: Viața și cariera doamnei sacre a comediei românești

Stela Popescu a avut o carieră de aproape 60 de ani și peste un jumătate de secol a fost una dintre cele mai îndrăgite actrițe de pe scena românească. Decorată pentru modul în care a promovat arta scenică și spectacolul, Stela Popescu va rămâne simbolul unei generații.

Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, în Orhei, Basarabia, într-o familie de învăţători. În 1940, după invadarea Basarabiei de către armata rusă, tatăl ei, considerat ”intelectual“, deci ”duşman de clasă“, a fost deportat în Siberia, iar mama, împreună cu fiica, se refugiază la Braşov.

În 1953, Stela Popescu a susţinut examenul de admitere la facultate şi a fost repartizată la Facultatea de Limba Rusă ”Maxim Gorki“, la care a renunţat după un an şi jumătate, când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne, titrează News.ro.

 În 1956 a fost admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în paralel continuă să susţină spectacole de teatru. La sfârşitul facultăţii, a fost repartizată la Teatrul din Braşov, unde a susţinut şi 400 de spectacole pe an.

Din 1963, joacă la teatrul de Revistă “Constantin Tănase“ din Bucureşti, apoi se angajează la Teatrul de Comedie. Tot din 1963 a început lunga colaborare cu Radiodifuziunea Română, urmată, mai târziu, de cea cu Televiziunea Română.

În 7 februarie 2004, primeşte din partea şefului statului Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D – Arta Spectacolului, ”în semn de apreciere a întregii activităţui şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului“.

În 1969, actriţa a părăsit Revista şi s-a angajat la Teatrul de Comedie, ceea ce nu a impiedicat-o să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963.

În paralel, a susţinut şi o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care s-a căsătorit în 1969, la puţin timp după divorţul de Dan Puican. Totodatã, a jucat în celebrul serial “Boema” de la Grădina Boema, spectacole care se înscriu în peisajul antiputere pentru vremea aceea, cu succes de public foarte mare.

Stela Popescu a jucat 18 ani în “Preşul”, 12 ani în “Peţitoarea” şi 10 ani în “Plicul”. A avut şansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu. În anii 1971-1979 face un cuplul memorabil, pe scenă şi la televiziune, cu Ştefan Bănică.

Longevivul cuplu umoristic Stela – Alexandru Arşinel s-a format în 1979 cu texte ale scenetelor semnate de Mihai Maximilian.

În 1958, a debutat în cinematografie în pelicula “Alo? Aţi greşit numărul”.

Stela Popescu a jucat în peste 25 de filme precum “Nea Mărin miliardar” (1979), “Pe malul stîng al Dunării albastre” (1983), “În fiecare zi mi-e dor de tine” (1988).

Stela Popescu a făcut o carieră memorabilă şi în televiziune. A jucat încă de la înfiinţare în piese de teatru şi emisiuni de divertisment, reuşind să transmită ceva din spiritul satiric şi contestatar al Revistei prin textele unor scriitori de valoare: Mihai Maximilian, Grigore Pop, Octav Sava sau Dan Mihăescu. TVR a lansat pe piaţă DVD-urile “O stea printre stele” (2006) şi “Stela şi Arşinel”, care reunesc cele mai cunoscute apariţii TV ale Stelei Popescu.

De la jumătatea anilor ’90, Stela Popescu a fost moderatoare a unor emisiuni TV pentru femei pe posturile TVR, Realitatea şi Naţional TV. A jucat în serialul TV “Cuscrele” (2005-2006) precum şi în telenovelele: “Războiul sexelor” (2007-2008), “Regina” (2008-2009) şi “Aniela” (2009-prezent) unde a fost Coana Chiva.

Filmografie: “Sexy Harem Ada-Kaleh” (2001), “A doua cădere a Constantinopolului” (1994), “Maria şi Mirabela în Tranzistoria” (1989), ” Figuranţii”(1987), “În fiecare zi mi-e dor de tine” (1988), “Secretul lui Nemesis” (1985), “Vara sentimentală” (1985), “Galax, omul păpuşă” (1984), “Un petic de cer” (1984), “Zbor periculos” (1984), “Căruţa cu mere (1983), “Pe malul stâng al Dunării albastre” (1983), “Am o idee” (1981), “Ana si hoţul” (1981), “Grăbeşte-te încet” (1981), “Nea Mărin miliardar” (1979), “Drumuri în cumpănă” (1978), “Tufa de Veneţia” (1977), “Ultima noapte a singurătăţii”,  (1976), “Elixirul tinereţii” (1975) “Despre o anumită fericire” (1973), “Dimitrie Cantemir” (1973), “Astã-seară dansăm în familie” (1972), “Recomandări” (1971)

La Teatru de Revistă “Constantin Tănase” (1963-1969 şi 1993-prezent) a jucat în spectacole precum “Aplauze, Aplauze” (2010), ” Revista revistelor”, “Omul care a văzut moartea”, “Te aştept diseară pe Lipscani”, “Nevestele vesele… la Boema” (1979), ” Boema, slăbiciunea mea” (1980), “În grădina bucuriilor” (1975), “Constelaţia Boema” (1984), “Stela, stelele şi Boema” (1987).

Pe 10 septembrie 2013, regele Mihai I i-a conferit, prin fiica sa, principesa Margareta, decoraţia ”Nihil Sine Deo“.

Citește și...