Doi tineri au ajuns la spital după ce, susțin aceștia, au fost bătuți de polițiști și jandarmi

Vocea.biz / 23.11.2017
Doi tineri au ajuns la spital după ce, susțin aceștia, au fost bătuți de polițiști și jandarmi

Doi tineri care au ajuns în stare gravă la secţia de Urgenţe a Spitalului Judeţean din Timişoara au declarat că au fost bătuţi de poliţişti şi jandarmi, iar la nivelul Inspectoratului de Poliţie Timiş şi al Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara au fost deschise anchete.

Incidentul s-a petrecut miercuri seara, în localitatea Urseni, lângă Timişoara. Poliţiştii şi jandarmii deţineau informaţii că nişte tineri daţi în urmărire generală se aflau într-o maşină. S-au deplasat la locul indicat, iar când a sosit maşina, în aceasta se aflau doi tineri, titrează News.ro.

Nu se ştie cu precizie ce s-a întâmplat în momentul în care poliţiştii şi jandarmii au oprit maşina, însă, câteva ore mai târziu, în noaptea de miercuri spre joi, cei doi tineri din maşina respectivă au ajuns la Secţia de Urgenţe a Spitalului Judeţean Timişoara, fiind duşi direct în sala de operaţie.

Unuia dintre cei doi medicii i-au scos splina, iar cel de-al doilea are mai multe coaste rupte.

Cei doi susţin că au fost bătuţi de jandarmi şi poliţişti şi că la mijloc este vorba de o confuzie, că nu ei sunt cei daţi în urmărire generală.

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Timiş şi al Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara a fost formată o comisie de anchetă care investighează cazul.

”Precizez că la nivelul Poliţiei Române nu sunt tolerate astfel de practici, motiv pentru care am dispus demararea de verificări şi sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, fiind întocmit dosar penal pentru infracţiunea de purtare abuzivă. Vă garantăm că vom sprijini ancheta şi vom pune la dispoziţia Parchetului toate datele solicitate, astfel încât în cel mai scurt timp să se clarifice situaţia de fapt. Iar în cazul în care se vor constata încălcări ale legii, cei vinovaţi să fie traşi la răspundere”, a declarat Alin Petecel, şeful IPJ Timiş, într-o conferinţă de presă care a avut loc joi.

La rândul său, în aceeaşi conferinţă de presă, reprezentantul Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara a subliniat sprijinul acordat în anchetă.

„Nici Jandarmeria Română nu tolerează astfel de practici, motiv pentru care în momentul de faţă se desfăşoară verificări pentru a afla adevărul în situaţia de faţă şi cu această ocazie, susţinem demersurile Poliţiei Române în vederea stabilirii adevărului”, a precizat Claudiu Zăgan, seful Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara.

Citește și...