Sechestru pe averea lui Liviu Dragnea şi a celor implicaţi în dosarul Tel Drum. Reacţia liderului PSD – UPDATE

Vocea.biz / 21.11.2017
Sechestru pe averea lui Liviu Dragnea şi a celor implicaţi în dosarul Tel Drum. Reacţia liderului PSD – UPDATE

Procurorii DNA au impus sechestru pe averea preşedintelui PSD Liviu Dragnea şi a celorlalte persoane implicate în dosarul Tel Drum. Inculpaţii urmează să se prezinte la DNA pentru a le fi adusă la cunoştinţă această măsură.

UPDATE 18.25: DNA a anunţat, marţi seară, că liderului PSD, Liviu Dragnea, i-a fost pus sechestru asigurător şi poprire pe toate bunurile, până la concurenţa sumei de peste 127,5 milioane de lei, în dosarul Tel Drum. De asemenea, procurorii i-au pus sechestru pe conturile bancare, dar şi pe acţiuni şi părţi sociale deţinute în firme.

UPDATE 14.00: Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, referitor la sechestrul pus de DNA pe averile persoanelor implicate în dosarul Tel Drum, că este folosit ca mijloc pentru a bloca modificarea legilor justiţiei, spunând ironic că urmează, probabil, sechestru pe viaţă.

Liviu Dragnea s-a arătat deranjat de faptul că a aflat din presă despre sechestrul pus de DNA pe averea inculpaţilor din dosarul Tel Drum, el fiind unul dintre aceştia.

”Îl văd foarte interesant (sechestrul pus de DNA – n. red.) în sensul că, sigur, noi încă mai credeam, unii încă mai credem, că putem deveni o ţară normală, în care nu afli din presă lucrurile astea – informaţii date pe surse, pe canale neoficiale şi nelegale”, a declarat Dragnea.

Liderul PSD a spus că o să meargă azi la DNA pentru a lua în primire sechestrul.

”Am fost făcut ţap ispăşitor la referendum în 2012, pentru că trebuia să se păstreze cinstea obrazului cuiva (…), am fost făcut ţintă de câte ori PSD a vrut să facă ceva important pentru români, acum sunt folosit ca mijloc pentru a bloca legile justiţie şi de către cine? De către oameni care se ascund”, s-a plâns Liviu Dragnea.

”O să merg (la DNA – n.red.) ca să iau în primire sechestrul. Urmează probabil i sechestru pe viaţă”, a adăugat el.

Întrebat dacă este şantajat de DNA sau de OLAF pentru a bloca legile justiţiei, Dragnea a răspuns: ”Nu am cu ce să fiu şantajat, dar despre subiectele astea o să avem timp să vorbim”.



În acest dosar, Liviu Dragnea este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, de două infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi de două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, fapte comise în perioada în care era preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman.

Alături de el, în dosar sunt cercetate alte opt persoane din conducerea Tel Drum, asociaţi ai unor societăţi comerciale sau funcţionari.

“Suspectul Liviu Nicolae Dragnea, preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri. Grupul iniţiat în anul 2001 are ca principal scop obţinerea, în mod fraudulos, a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice (naţionale şi europene), prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”, afirmă DNA.

Conform procurorilor, prejudiciul creat în dauna bugetului public este de peste 30 de milioane de lei, iar fondurile europene fraudate sunt de 21 de milioane de euro.

(News.ro)

sursa foto: PSD / Facebook

Citește și...