Circulație feroviară îngreunată din cauza furturilor de relee

Silvia Spanciu / 19.11.2017
Circulație feroviară îngreunată din cauza furturilor de relee

Circulația pe magistrala București-Constanța s-a desfășurat cu dificultate pe tronsonul Fudulea – Sărulești după ce mai multe persoane au furat 46 de relee și au distrus dulapurile instalațiilor de dirijare. 

Circulaţia feroviară pe relaţia Fundulea – Sărulești (magistrala București-Constanța) s-a desfăşurat, începând cu ora 8, în condiţii speciale de tip cale liberă, sub supravegherea  personalului feroviar, care a dirijat traficul pe bază de comandă telefonică.

Măsura a fost luată după ce persoane necunoscute au furat 46 de relee și au distrus dulapurile instalațiilor de dirijare.

“Până la înlocuirea componentelor sustrase și remedierea deranjamentelor tehnice produse la instalațiile de dirijare a traficului, trenurile înscrise în circulație vor acumula întârzieri în grafic de 10-20 de minute pe porţiunea afectată, întârzieri care modifică implicit și ora de sosire la destinație,” a anunțat compania CFR.

Echipele de intervenţii au înlocuit componentele feroviare sustrase şi au remediat defecţiunilor survenite la instalaţiile de dirijare a traficului, în urma savârşirii acestor acţiuni infracţionale.

La ora 9:30, circulația a fost reluată în condiții normale.

Achiziţionarea materialelor feroase şi neferoase, utilizate în activitatea feroviară, este interzisă şi constituie contravenţie sancţionată cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei, potrivit OUG 31/2011, iar cei care vor săvârşi această contravenţie vor achita, pe lângă amenda contravenţională şi un tarif cu titlu de de tarif de despăgubire, în cuantum egal cu valoarea elementelor feroviare în cauză şi a manoperei aferente.

Tags:
Citește și...