Şeful Casei Regale: Starea regelui Mihai este foarte precară

Vocea.biz / 16.11.2017
Şeful Casei Regale: Starea regelui Mihai este foarte precară

Starea regelui Mihai este foarte precară, dar pentru moment s-a stabilizat, iar medicii îşi concentrează eforturile pentru a-l menţine fără dureri, a declarat, la TVR, şeful Casei Regale, Andrew Popper, precizând că regele “are momente în care este conştient, are şi momente în care este mai puţin conştient”.

“Starea Majestăţii Sale este foarte precară. În acest moment, medicii îşi concentrează eforturile pentru a-l menţine într-o stare confortabilă şi fără dureri. Previziunile sunt imposibile în aceste cazuri. Sunt momente mai bune, momente mai proaste. Pentru moment, din fericire situaţia s-a stabilizat. Majestatea Sa are şi momente în care este conştient, are momente în care este mai puţin conştient. Este o evoluţie normală în această situaţie”, a declarat Andrew Popper, miercuri seară, potrivit News.ro.

Oficialul Casei Regale a explicat şi de ce nu mai este emis un buletin de sănătate semnat de medicii curanţi ai regelui.

“Motivul este foarte clar – şi noi ne-am dori ca medicii elveţieni să publice un comunicat medical. Şi le-am cerut acest lucru. Din păcate, ei nu pot să o facă, pentru că legea elveţiană nu le dă dreptul să dea comunicate de acest gen şi, în acelaşi timp, ei sunt convinşi că din punct de vedere etic nu pot să dea comunicate în ceea ce priveşte sănătatea unui pacient. (…) Ei sunt obligaţi să respecte secretul medical şi intimitatea pacientului. Este singurul motiv pentru care nu au fost date comunicate medicale oficiale”, a spus şeful Casei Regale.

De asemenea, întrebat despre faptul că nu au mai fost date publicităţii de mult timp poze cu Regele Mihai, Andrew Popper a spus că este normal acest lucru într-o astfel de situaţie, în care starea regelui s-a degradat, iar imaginile nu sunt plăcute.

“Este foarte normal să nu se mai dea poze cu Majestatea Sa. După cum am spus deja, situaţia sănătăţii sale este precară. S-a degradat din punct de vedere fizic. Ar ataca demnitatea Majestăţii sale dacă aceste poze ar fi publicate în acest moment. Nu dorim ca Majestatea Sa să fie amintit prin aceste imagini, care nu sunt plăcute, Este normal ca Regele să fie în memoria poporului român aşa cum era când era sănătos”, a adăugat Popper.

Casa Regală a anunţat în 6 noiembrie că starea generală a Regelui Mihai s-a agravat şi că acesta prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenţei, principesa Margareta aflându-se deja la reşedinţa privată din Elveţia.

Un alt comunicat, din 8 noiembrie, preciza că sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavril îl găseşte pe Majestatea Sa Regele Mihai în stare de suferinţă şi că nu va exista niciun eveniment organizat la reşedinţa acestuia. De asemenea, consemna că regele Mihai a fost împărtăşit de un trimis al ÎPS Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale.

Citește și...