Angajaţii APIA din majoritatea centrelor judeţene şi locale protestează, joi, la sediile instituţiilor, faţă de măsurile fiscale adoptate de guvern. Ei spun că de la 1 ianuarie ar urma să le fie reduse substanţial salariile şi se plâng că sunt discriminaţi faţă de angajaţii din Bucureşti ai APIA, care nu ar fi afectaţi.
Peste 3.000 din cei aproximativ 4.800 de angajaţi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) din ţară s-au adunat joi în faţa sediilor judeţele şi locale, cerând corecţii la Legea salarizării, care le-ar diminua veniturile începând cu 2018, potrivit preşedintelui Federaţiei Sindicatelor din APIA, Octavian Mateescu.
El a declarat pentru News.ro că salariile angajaţilor din teritoriu vor scădea cu sume cupinse între 700 şi 2.800 de lei, începând cu 1 ianuarie.
“Impactul Legii salarizării asupra veniturilor este foarte mare, dar nu şi pentru angajaţii de la nivel central, care nu vor fi afectaţi. Ceea ce cerem noi este o salarizare unitară, să fim pe aceeaşi grilă de salarizare toţi angajaţii APIA, fără discriminări”, a declarat Mateescu.
El a adăugat că protestele vor dura până la soluţionarea problemelor ridicate, despre care Guvernul a fost înştiinţat de câteva luni.
În judeţul Arad, toţi angajaţii, aproximativ 105, protestează, majoritatea în faţa centrului judeţean din municipiul Arad, unde s-au adunat în jur de 80 de persoane.
“Este un protest spontan, care din păcate afectează activitatea cu publicul. Nu cerem salarii mai mari, ci doar să nu se reducă cele pe care le avem şi să nu fim discriminaţi faţă de colegii din Bucureşti. Cerem ca salariile să fie unitare”, a declarat pentru News.ro liderul sindical judeţean al APIA, Ovidiu Pascu.
Protestatarii arădeni fluieră şi scandează, având şi pancarte pe care scrie „Protest” sau mesaje precum „Mamă APIA, şi noi suntem copiii tăi!”, „Vorba-i vorbă, nu-i tocmeală!” sau „Discriminaţi! Vrem salarii unitare!”.
La Galaţi, peste 30 de angajaţi ai APIA şi-au întrerupt lucrul şi au ieşit, joi, în faţa sediului instituţiei, nemulţumiţi de prevederile legii salarizării. Funcţionarii au ieşit din birouri în jurul orei 9.00 şi s-au strâns în faţa sediului APIA Galaţi, nemulţumiţi de prevederile legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
“Este un protest spontan legat de legea 153/2017 deoarece suntem nemulţumiţi de pierderile salariale. Ar urma să apară scăderi în funcţie de grile între 400 şi 2.000 de lei, cei mai afectaţi fiind şefii de birouri sau de servicii”, a spus Gheorghe Iuroaie, lider de sindicat din cadrul APIA Galaţi.
În cadrul APIA Galaţi lucrează circa 90 de persoane, dintre care 25 sunt în centrele din teritoriu, iar salariul mediu brut în prezent este de circa 4.500 de lei.
La Buzău, peste 40 de angajaţi ai APIA au înterupt activitatea joi dimineaţă şi au ieşit în curtea instiuţiei, într-un protest spontan. Angajaţii invocă realizarea unor simulări pe care economiştii le-au făcut pe actualul nivel al salariilor angajaţilor APIA care au scos la iveală faptul că, după 1 ianuarie, după trecerea obligativităţii plăţii contribuţiilor în sarcina angajatului, salariile vor scădea considerabil, pentru funcţionarii cu experienţă şi grade profesionale. Urmare a protestului, la APIA Buzău activitatea este parţial afectată.
“Legea salarizării care a intrat în vigoare de la 1 iulie cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2018 ne-a făcut să ieşim în faţa insttuţiei, să întrerupem programul normal de lucru. Salariile noastre vor scădea, noi nu soliciăm majoarea salariilor ci vrem să nu scadă salariile pe care le avem, efortul nostrum e cunoscut de toată lumea, noi ne-am respectat toate termenele şi dorim să ni se păstreze salariile actuale”, a declarat Mariana Baroian, consilier superior în cadrul APIA Buzău.
Şi în Ialomiţa aproximativ 100 de persoane au pichetat sediul din Slobozia al instituţiei, iar la Focşani au întrerupt lucrul aproximativ 50 de angajaţi ai direcţiei judeţene APIA.