Comisia Europeană invită România să îndeplinească toate recomandările. Un nou raport, publicat spre sfârşitul lui 2018

Vocea.biz / 15.11.2017
Comisia Europeană invită România să îndeplinească toate recomandările. Un nou raport, publicat spre sfârşitul lui 2018

Comisia Europeană invită România să îndeplinească toate recomandările şi anunţă că, spre sfârşitul lui 2018, va publica un nou raport de evaluare, se arată la finalul documentului făcut public miercuri, care insistă asupra necesităţii consultării Comisiei de la Veneţia în cazul numirii procurorilor şefi, remarcă faptul că în trei cazuri recente a fost respinsă cererea de ridicare a imunităţii unor parlamentari şi consemnează că deşi Parlamentul a adoptat un cod de conduită, acesta nu face trimitere specifică la independeţa sistemului judiciar. De asemena, rzportul avertizează că în cazul unor presiuni cu efecte negative asupra luptei anticorpupţie, CE şi-ar putea reevalua concluziile.

“Comisia invită România să pună în aplicare acţiunile necesare şi să îndeplinească toate recomandările şi, către sfârşitul anului 2018, va publica un nou raport privind progresele înregistrate”, este concluzia raportului.

În ceea ce priveşte numirea procurorilor de rang înalt, raportul menţine reomandarea din luna ianuarie, ca România să ceară avizul Comisiei de la Veneţia.

“Punerea în aplicare a acestei recomandări va trebui, de asemenea, să asigure garanţii corespunzătoare în ceea ce priveşte transparenţa, independenţa şi sistemul de control şi echilibru al puterilor în stat, chiar dacă decizia finală ar aparţine în continuare nivelului politic”, subliniază documentul.

Referitor la Codurile de conduită, CE remarcă faptul că Parlamentul a adoptat un cod de conduită la 11 octombrie 2017, care include o dispoziţie generală cu privire la respectarea separării puterilor, fără a da însă curs recomandării Comisiei de a face trimitere în mod specific la independenţa sistemului judiciar.

“Prin urmare, următorul pas va fi de a vedea modul în care codul are un efect practic în ceea ce priveşte definirea acţiunilor care ar depăşi limitele stabilite de acesta şi a măsurilor care se iau în cazul în care aceste limite sunt depăşite”, se arată în raport, care adaugă că “ar fi de aşteptat ca, ori de câte ori Consiliul Superior al Magistraturii condamnă declaraţiile unui parlamentar care critică un magistrat sau sistemul judiciar, să existe o acţiune subsecventă clară în cadrul Parlamentului pentru a evalua dacă a fost încălcat codul”.

În legătură cu reforma sistemului judiciar, documentul menţionează că “recomandării de a încheia faza actuală a reformei Codului penal şi a Codului de procedură penală ale României nu i s-a dat curs încă” şi că “parlamentul nu a adoptat până în prezent niciunul dintre proiectele de modificări propuse de Guvern în 2016, care fuseseră rezultatul unor ample consultări cu sistemul judiciar”.

Cu privire la transparenţa şi predictibilitatea procesului legislativ pentru legislaţia privind reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei, CE afirmă că “Parlamentul a adoptat mai multe măsuri şi modificări cu privire la care nu s-au organizat consultări sau dezbateri publice sau oportunitatea de a contribui la acestea a fost redusă”.

Documentul CE apreciază şi că CSM “ar trebui să continue să îşi consolideze activitatea de apărare a reputaţiei magistraturii în mod coerent şi eficient şi să contribuie la un dialog constructiv şi transparent cu Guvernul şi Parlamentul”, precum şi că “ar trebui să promoveze, de asemenea, consolidarea în continuare a cooperării dintre instituţiile judiciare cu privire la principalele chestiuni nesoluţionate, inclusiv funcţionarea Inspecţiei Judiciare”

În general, Comisia notează că eu existat evoluţii pozitive, dar că “situaţia politică şi propunerile legislative care riscă să aibă un impact negativ asupra reformei au încetinit realizarea de progrese”.

În privinţa combaterii corupţiei la nivel înalt, raoortul remarcă faptul că trei cereri de ridicare a imunităţii unor parlamentari au fost respinse recent, adăugând că, în general, o evaluare pozitivă a progreselor realizate în cadrul obiectivului de referinţă nr. 3 se bazează pe o Direcţie Naţională Anticorupţie independentă, care să fie în măsură să îşi desfăşoare activităţile cu toate instrumentele pe care le are la dispoziţie şi să continue să înregistreze rezultate”.

“În cazul apariţiei unor presiuni cu efecte negative asupra luptei împotriva corupţiei, Comisia s-ar putea vedea obligată să reevalueze această concluzie”, avertizează CE.

(News.ro)

sursa foto: pixabay.com

Citește și...