Două persoane au murit într-un accident rutier în Constanța. Mașina s-a oprit în sediul ISU

Vocea.biz / 13.11.2017
Două persoane au murit într-un accident rutier în Constanța. Mașina s-a oprit în sediul ISU

Două persoane au murit şi alta a fost rănită într-un accident rutier petrecut în noaptea de duminică spre luni în centrul municipiului Constanţa şi în care au fost implicate două autoturisme. Una dintre maşini a lovit un stâlp de iluminat, apoi un autoturism parcat, după care s-a oprit în sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea.

Potrivit reprezentanţilor ISU Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină după miezul nopţii la un accident rutier petrecut chiar în faţa sediului inspectoratului şi în urma căruia două persoane au rămas încarcerate, titrează News.ro.

Martorii spun că un autoturism Audi circula pe bulevardul Mircea, iar la intersecţia cu strada Decebal a lovit un autoturism Ford, care nu ar fi acordat prioritate. În urma impactului, autoturismul Ford a ricoşat într-un stâlp, apoi într-o maşină parcată, oprindu-se în sediul ISU Dobrogea.

Pompierii au intervenit pentru scoaterea celor două persoane din Ford, care erau inconştiente. Cadrele medicale le-au acordat primul ajutor, dar din cauza rănilor suferite acestea au decedat. O persoană aflată în Audi a fost rănită, acestea fiind conştientă şi cooperantă.

Citește și...