Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu a înregistrat o creştere de 40% a aterizărilor şi decolărilor

Vocea.biz / 13.11.2017
Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu a înregistrat o creştere de 40% a aterizărilor şi decolărilor

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa, aflat sub autoritatea Ministerului Transporturilor, a raportat o creştere de 19% a traficului total de pasageri în primele zece luni, până la 123.355 persoane, în timp ce numărul de mişcări aeronave (aterizări şi decolări) a urcat cu 40% faţă de perioada similară a anului trecut.

”În perioada ianuarie – octombrie 2017, pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa s-a înregistrat un trafic total de 123.355 pasageri, în creştere cu 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016. De asemenea, a fost înregistrat în perioada ianuarie – octombrie 2017 un număr de 5.390 mişcări aeronave (aterizări şi decolări), în creştere cu 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, anunţă luni compania.

În perioada ianuarie – octombrie au fost transportate 670 tone de marfă.
Aeroportul a înregstrat totodată creşteri şi în ceea ce priveşte rezultatele din luna octombrie.

”În aceste condiţii, societatea a înregistrat în luna octombrie 2017 un trafic total de 9.620 pasageri, în creştere cu 7.8% faţă de luna octombrie 2016, cu o medie zilnică de 310 de pasageri”, se precizează într-un comunicat.

De asemenea,doar în luna octombrie a acestui an a înregistrat un număr de 634 mişcări aeronave (aterizări şi decolări), în creştere cu 94% faţă de octombrie 2016, cu o medie zilnică de 20 mişcări.

Aeroportul s-a dezvoltat şi ca urmare a inaugurării bazei operaţionale Blue Air, ceea ce a dus la creşterea traficului de pasageri.

Pentru sezonul de vară 2018, Blue Air va lansa zborurile din Constanţa către Bruxelles, Cluj-Napoca, Milano, Oradea, Paris şi Timişoara, cu frecvenţe crescute pentru rutele Constanta – Cluj-Napoca şi Constanta – Timişoara, la trei zboruri pe săptămână şi două zboruri pe săptămână pentru Constanta – Oradea.

(News.ro)

sursa foto: Aeroportul International Mihail Kogalniceanu Constanta / Facebook

Citește și...