O grupare formată din români care ar fi furat sisteme de navigaţie şi volane de la autoturismele de lux ale unor reprezentanţe auto din Franţa a fost destructurată de poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române împreună cu poliţiştii francezi. Prejudiciul în acest dosar se ridică la 1,3 milioane de euro.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), în perioada ianuarie – mai, membrii grupării ar fi comis 19 furturi de la reprezentanţe auto din Franţa, cercetate în prezent, luând 400 de sisteme de navigaţie şi 140 de volane, toate de la autoturisme noi, de lux. Membrii grupării sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, furturi calificate cu consecinţe deosebit de grave, tăinuire şi distrugere, prejudiciul total cauzat fiind de aproximativ 1.300.000 de euro, notează News.ro.
În perioada 6 – 10 noiembrie, poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române, în colaborare cu cei din cadrul Direcţiei Generale a Jandarmeriei Naţionale Franceze, au desfăşurat în comun activităţi de urmărire penală într-un dosar de criminalitate transfrontalieră înregistrat la Tribunalul de Mare Instanţă Dijon, din Franţa, în România fiind organizată o acţiune sub coordonarea DIICOT.
Astfel, în baza unui ordin european de anchetă emis de autorităţile franceze, în cadrul cooperării judiciare internaţionale în materie penală, au fost făcute 13 percheziţii domiciliare, 11 în judeţul Călăraşi, una în judeţul Giurgiu şi una în Bucureşti.
De asemenea, au fost puse în executare 16 mandate de aducere pentru membrii grupării infracţionale, nouă dintre aceştia, găsiţi în Călăraşi, fiind duşi la sediul IGPR pentru audieri.
Au fost puse în executare şi nouă mandate europene de arestare emise pe numele acestora, opt dintre ei fiind în prezent arestaţi la propunerea Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, pentru a fi predaţi autorităţilor franceze.
La activităţi au participat poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, din cadrul IPJ Călăraşi, IPJ Giurgiu şi specialişti criminalişti de la Institutul Naţional de Criminalistică, poliţişti din cadrul structurilor de intervenţie ale Poliţiei Române, coordonate de Serviciul de Intervenţii şi Acţiuni Speciale al IGPR.
Mai mult, a participat la acţiuni şi magistratul de legătură francez acreditat la Bucureşti, ofiţerul de legătură al Jandarmeriei Naţionale Franceze în România şi trei anchetatori francezi, unul din cadrul Oficiului Central de Luptă împotriva Delincvenţei Itinerante de la Paris şi doi din cadrul Secţiunii de Cercetări din Dijon, în cauză fiind primt sprijin şi de la ataşatul de afaceri interne român la Paris.
Cercetările sunt continuate de autorităţile judiciare franceze.
Sursa foto: Facebook.com/ Poliția Română