Un bărbat a comandat geci de pe un site dar a primit două cutii goale și o veioză

Vocea.biz / 10.11.2017
Un bărbat a comandat geci de pe un site dar a primit două cutii goale și o veioză

Un vrâncean a comandat cinci geci de pe un site, plătind 1500 de lei, iar când a primit coletul a găsit în pachet o veioză şi două cutii goale. Bărbatul a făcut reclamaţie iar poliţiştii au reuşit să-l prindă pe cel care l-a înşelat pe bărbat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vrancea, Paula Enache, pe 8 noiembrie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Milcovul au fost sesizaţi cu privire la faptul că la data de 20 octombrie, un bărbat de 30 ani, din localitate, ar fi fost victima unei înşelăciuni prin intermediul unui site, titrează News.ro.

Bărbatul a comandat de pe un site 5 geci. El a plătit pentru obiectele vestimentare 1500 de lei, adică 300 de lei pentru fiecare geacă. Numai că în momentul când a primit coletul şi l-a deschis, a descoperit că în locul gecilor avea o veioză ieftină şi două cutii goale.

Bărbatul a mers direct la autorităţi şi a reclamat ce s-a întâmplat.

„Poliţiştii au identificat la scurt timp, un bărbat, de 25 ani, din municipiul Oneşti, bănuit de comiterea infracţiunii de înşelăciune, pe numele căruia a fost întocmit dosar penal.Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a bănuitului.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Paula Enache.

Poliţiştii recomandă cetăţenilor să fie foarte atenţi atunci vând fac cumpărături online şi mai ales, atunci când nu comandă de pe un site de încredere, să nu achite contravaloarea bunurilor achiziţionate decît după ce conţinutul coletului este verificat.

Citește și...