Tentativă de sinucidere la stația de metrou Piața Unirii

Vocea.biz / 10.11.2017
Tentativă de sinucidere la stația de metrou Piața Unirii

O persoană a fost prinsă sub o garnitură de metrou, vineri seară, în staţia Piaţa Unirii 1, iar echipele de salvare au intervenit, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

UPDATE: Victima a fost transportată la Spitalul Universitar.

Pompierii au revenit cu precizări, anunţând că este vorba despre un bărbat cu vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani, care a fost prins între spaţiul dintre perete şi vagon, acesta fiind scos de salvatori. Potrivit primelor informaţii, tânărul este conştient, i se acordă primul ajutor, acesta suferind un traumatism cranio cerebral.

Circulaţia trenurilor a fost afectată. Potrivit Metrorex, ar fi vorba despre o tentativă de suicid.

“În jurul orei 19.30 la staţia de metrou Piaţa Unirii 1, linia2 Republica- Eroilor, a avut loc o tentativă de suicid. Trenul a fost frânat. Echipele de intervenţie ale Metrorex au intervenit pentru scoaterea victimei de sub tren în paralel fiind alertat 112 conform procedurilor interne. Circulaţia a fost reorganizată în sistem pendulă până la venirea autorităţilor din domeniu şi rezolvarea situaţiei

La fata locului se afla mai multe echipaje de pompieri, printre care 2 ambulante SMURD, descarcerare, Detasamentul Special de Salvatori, conform ISU.
Barbatul este constient, cu traumatism cranio cerebral (lovit la cap), prins in spatiul dintre perete si vagon. Acesta a fost scos,i se acorda prim ajutor. (mediafax.ro)

Tags:
Citește și...