Mai multe percheziţii au fost făcute vineri, de reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), la birouri ale unor agenţi de poliţie rutieră şi la autospeciale utilizate de ei, aceştia fiind suspectaţi de comiterea mai multor infracţiuni, printre care luare de mită şi abuz în serviciu, fapte petrecute în perioada iulie – noiembrie 2017.
Potrivit unui comunicat al DGA, în data de 10 noiembrie, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Teleorman şi Structura Centrală, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman au pus în executare cinci mandate de percheziţie, într-o cauză care vizează săvârşirea infracţiunilor deluare de mită, abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale.
“În fapt, în perioada iulie-noiembrie 2017, agenţi de poliţie rutieră din cadrul unei unităţi de poliţie au pretins şi primit sume de bani pentru a nu lua măsurile ce se impuneau faţă de conducători auto depistaţi că au încălcat legislaţia rutieră sau nu şi-au îndeplinit îndatoririle de serviciu cu ocazia constatării unor încălcări ale prevederilor privind circulaţia pe drumurile publice”, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, trei dintre percheziţii s-au desfăşurat la birourile agenţilor de poliţie iar două la autospeciale utilizate de aceştia.
În cauză cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
Potrivit unor surse, este vorba despre poliţişti de la Roşiorii de Vede, scriu cei de la News.ro.