Mama fostului principe Nicolae se declară dezamăgită dar și îngrijorată de comportamentul acestuia. Principesa Elena a precizat că Regele Mihai i-a comunicat personal faptul că nu dorește să își vadă nepotul.
Mama fostului principe Nicolae, într-un comunicat de presă transmis de Casa Regală, își exprimă îngrijorarea și dezamăgirea față de comportamentul fiului său. Principesa Elena spune că Nicolae a nesocotit intimitatea Regelui în momentul în care a încercat, prin forță, să pătrundă în reședința acestuia din Elveția și a agresat infirmierele care au grijă de Majestatea Sa.
“Sunt foarte dezamăgită și îngrijorată de faptele fiului meu, Nicolae. Prin comportamentul său din zilele trecute, Nicolae a nesocotit intimitatea, suferința și demnitatea tatălui meu, Regele Mihai,” transmite principesa Elena.
Principesa mai spune și că Nicolae a fost informat despre faptul că Regele Mihai nu dorește să îl vadă iar motivul prezentat de Majestatea Sa a fost legat de comportamentul fostului principe. Nicolae este acuzat că nu a făcut nimic pentru a clarifica paternitatea presupusului său copil cu Nicoleta Cirjan, o fetiță de aproape doi ani.
“I-am transmis, în trecut, lui Nicolae faptul că Regele nu dorește să îl vadă din cauza comportamentului său lipsit de principii morale. Chiar Regele, primind vestea căsătoriei fiului meu, i-a transmis lui Nicolae, într-o scrisoare privată din 4 august 2017, că este profund întristat că Nicolae nu a făcut nimic pentru a clarifica paternitatea presupusului său copil, o fetiță de aproape doi ani. Aceasta arată o lipsă de responsabilitate inacceptabilă,” explică principesa.
Mama fostului principe spune că a fost personal informată despre decizia Regelui Mihai iar Majestatea Sa a transmis acest lucru, în scris, fostului principe.
“La cea mai recentă vizită a mea la Aubonne, în luna august, tatăl meu mi-a confirmat personal decizia sa de a nu-l primi pe Nicolae, lucru cunoscut de fiul meu. Regele Mihai a făcut cunoscut, de câteva ori chiar în scris, că motivul deciziei de a-i retrage lui Nicolae titlul regal este că fiul meu nu are calitățile necesare pentru o poziție în Casa Regală a României,” se arată în comunicatul de presă al Casei Regale.
Principesa Elena mai spune și că prin comportamentul său, Nicolae a arătat dispreț față de România, români și principiile pe care Casa Regală le susține. Ca mamă, mai spune principesa, acest aspect este devastator.
“Faptele lui Nicolae din aceste zile sunt profund greșite, moral și uman. Fiul meu a dat dovadă de dispreț față de România, față de poporul ei și față de principiile Casei Regale. Pentru mine, ca mamă, acest aspect este devastator,” se arată în încheierea comunicatului Casei Regale a României.
Principele Nicolae a fost exclus din linia succesorală din cauza comportamentului său. Altețea Sa Regală Principesa Elena este a doua în linia succesorală, după Principesa Moştenitoare Margareta, actualmente Custode al Coroanei României.