Carmen Dan: Vom şti dacă societatea vrea să-i dea poliţistului protecţie

Vocea.biz / 09.11.2017
Carmen Dan: Vom şti dacă societatea vrea să-i dea poliţistului protecţie

Ministrul de Interne a făcut noi precizări cu privire la modificarea statutului polițistului. Carmen Dan a sugerat că actuala situație este confuză și că la finalul dezbaterilor se va afla dacă societatea vrea să dea polițistului protecția propusă prin modificări. Precizările ministrului vin în contextul în care ONG-urile au arătat îngrijorare față de formulările vagi ale noului text, care pot duce la abuzuri iar unele chiar încalcă drepturile omului.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Carmen Dan, a spus, joi, la o întâlnire cu şefii inspectoratelor de poliţie din ţară, că la finalul dezbaterilor privind statutul poliţistului se va şti dacă societatea vrea să îi dea poliţistului protecţia şi pârghiile necesare sau rămânem în situaţia confuză de acum, dar atunci nu-l putem facem responsabil pe poliţist de tot ce nu merge bine într-o comunitate.

“În situaţia în care dorim un poliţist care nu trebuie să fie atât de protejat precum am propus noi, atunci ar fi bine să nu îi mai acuzăm de toate relele şi de toate problemele care se întâmplă în viaţa de zi cu zi a comunităţii”, a afirmat Dan, potrivit News.ro.

Ea a spus, joi seară, la Sibiu, după înâlnirea pe care a avut-o la Braşov cu şefii din MAI, că din partea societăţii civile au fost făcute propuneri sustenabile pentru acest proiect, care vor fi incluse în pachetul legislativ.

“Trebuie să stăm să ne gândim cu calm pentru că mi-aş dori să înceteze odată propagarea acestei teorii a drobului de sare şi să ne punem întrebarea firească: de fapt, ce ne dorim? Ne dorim un poliţist protejat, cu autoritate, care să respecte şi să fie respectat în egală măsură? Atunci, aceasta este planul în care putem face acest lucru, nu poate fi decât planul discuţiilor şi al dialogului, sau ne dorim un poliţist care să mai facă câte o eroare pe ici- pe colo sau un poliţist pe care să îl luăm de fiecare dată în lumina reflectoarelor să îl acuzăm că nu este pregătit, că nu are cum să se protejeze, că face un abuz atunci când acţionează, fără să analizăm aşa cum este normal care sunt limitele acestor acţiuni poliţieneşti. În situaţia în care dorim un poliţist care nu trebuie să fie atât de protejat precum am propus noi, atunci ar fi bine să nu îi mai acuzăm de toate relele şi de toate problemele care se întâmplă în viaţa de zi cu zi a comunităţii. Acesta este punctul nostru de vedere şi nu facem nimic pentru a impune ceva, ci doar ne dorim să existe dialog şi toată lumea să contribuie să avem o relaţie între poliţist şi cetăţean bazată pe respect şi pe încredere”, a mai spus Carmen Dan.

Propunerile au fost deja criticate atât de societatea civilă, cât și de ONG-uri care activează în domeniul protecției drepturilor omului.

Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki a cerut Ministerului Afacerilor Interne clarificarea sau eliminarea unor propuneri de modificare a legilor poliţiei despre care spune că favorizează abuzurile – de la incriminarea unor „simple huiduieli” la proteste până la reţineri pe durată nedeterminată sau obligarea cetăţenilor să stea în „poziţie inofensivă” în faţa organelor de ordine.

Citește și...