Incident la metroul din Bucureşti, fum în tunel. Echipele Metrorex, intervenţie de urgenţă

Vocea.biz / 06.11.2017
Incident la metroul din Bucureşti, fum în tunel. Echipele Metrorex, intervenţie de urgenţă

Un incident a avut loc, luni dimineaţa, la metroul din Capitală. Pasagerii trenurilor care au circulat pe Magistrala 2 de la Piaţa Victoriei 1 spre Aurel Vlaicu au simţit miros de fum, iar echipele Metrorex au fost nevoite să intervină de urgenţă.

Potrivit unui comunicat al Metrorex, în jurul orei 9:35, la trecerea unui tren de metrou pe Magistrala 2 de la Piaţa Victoriei 1 spre Aurel Vlaicu, s-a produs un arc electric în zona unui izolator, cu degajare minoră de fum. Echipele Metrorex au intervenit de urgență pentru evacuarea fumului cu ajutorul sistemelor speciale de ventilație.

“Circulația trenurilor s-a desfășurat în condiții normale. Precizăm că nu a existat în niciun moment vreun pericol de incendiu. Pasagerii au călătorit în siguranță, singurul inconvenient fiind fumul simțit de aceștia pe o durată scurtă de timp, în mod pasager, la trecerea punctuală prin zona respectivă”, a transmis Metrorex.

Echipajele de pompieri nu au fost solicitate să intervină la fața locului, conform lui Adrian Marin, purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov.

Citește și...