Avocata lui Liviu Dragnea, Maria Vasii, care a declarat, sâmbătă, la Antena 3, că “s-au întâmplat chiar crime” după alegerile prezidenţiale din 2009, va fi chemată la comisia de anchetă privind scrutinul.
Membrii comisiei de anchetă au aprobat, în unanimitate, invitarea Mariei Vasii la audieri, urmare a declaraţiilor acesteia.
De asemenea, parlamentarii din comisie au decis să îi cheme din nou la audieri pe foştii lideri PDL Radu Berceanu şi Adriean Videanu.
În schimb, comisia mai aşteaptă până să îi transmită o nouă invitaţie şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, pentru că nu a primit Monitorul Oficial în care a fost publicată motivarea deciziei Curţii Constituţionale (CCR) care o obligă pe Kovesi să se prezinte la comisie.
Preşedintele comisiei, Oana Florea, a prezentat, în şedinţa de luni a comisiei, principalele puncte din motivare, dar a precizat că nu a fost primit Monitorul Oficial în care a fost publicată decizia CCR şi astfel nu se poate transmite, deocamdată, o nouă invitaţie şefei DNA.
Oana Florea a subliniat, totodată, că această comisie nu anchetează persoane.
”Nu cred că este bine ca această comisie să se transforme într-un obiect de luptă împotriva unor persoane”, a mai spus ea.
Curtea Constituţională (CCR) susţine în motivarea deciziei prin care o obligă pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, să se prezinte în faţa comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 că aceasta a încălcat autoritatea Parlamentului prin refuzul de a se prezenta în faţa comisiei şi nu a dovedit loialitate faţă de valorile şi principiile consacrate de Constituţie. În schimb, trei dintre cei nouă judecători ai CCR, Livia Stanciu, Maya Teodoroiu şi Ştefan Minea, demonstrează contrariul şi spun că şefa DNA nu poate fi obligată să se prezinte în faţa unei comisii parlamentare de anchetă.
(News.ro)
sursa foto: YouTube