Peste 10.000 de oameni s-au strâns în mai multe oraşe din ţară şi protestează faţă de modificările la legile justiţiei. Oamenii scandează lozinci împotriva PSD, a lui Liviu Dragnea, dar şi împotriva ministrului Tudorel Toader. La Cluj sunt peste 4.000 de manifestanţi, la Sibiu sunt peste 3.000, iar la Timişoara peste 2.000 de oameni participă la protest. În cele mai multe oraşe din ţară manifestanţii au pornit în marş pe străzi.
UPDATE 3: Protestele din Bucureşti şi din celelalte oraşe s-au încheiat în jurul orei 22:30. Peste 15.000 de oameni au participat la protestul din Capitală. Între manifestanţi s-au aflat şi premierul Dacian Cioloş, şi preşedintele USR, Dan Barna, şi prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan, precum şi alţi membri ai USR, ai PNL şi ai Platformei România 100.
UPDATE 2: Numărul protestatarilor din Bucureşti a ajuns la peste 10.000. Aceştia merge în marş spre Parlament, iar traficul rutier este blocat pe un sens pe Bulevardul Magheru.
Iniţial, câteva mii de oameni se adunaseră în Piaţa Victoriei, iar la ora 19.00 au plecat în marş spre Parlament pentru a protesta faţă de modificările la legile justiţiei.
Oamenii scandează ”Justiţie, nu corupţie”, ”Nu vrem să fim o naţie de hoţi”, ”Jos Guvernul”, ”PSD ciuma roşie”, ”CCR sluga PSD”. ”Ieşiţi din casă dacă vă pasă”, ”Noaptea hoţi, ziua mafioţi”, au steaguri tricolore, suflă în vuvuzele şi bat în tobe.
Mii de oameni protestează duminică seara în mai multe oraşe din ţară. La Cluj, precum şi în Sibiu sunt peste 2.000 de persoane în stradă, în timp ce în Braşov sunt peste o mie de manifestanţi, iar în Iaşi aproximativ 600.
În municipiul Sibiu, aproximativ 2.000 de persoane participă la protest. Oamenii s-au strâns în Piaţa Mare din Sibiu începând cu ora 18.00 şi au pornit în marş pe bulevardul pietonal din oraş.
La Timişoara, protestatarii au fost chemaţi în Piaţa Victoriei, pe platoul din faţa Operei, la ora19.00 pentru a-şi striga nemulţumirea faţă de modificarea legilorJustiţiei. La aceeaşi oră, în centrul oraşului se aflau aproximativ 200 de perosane care au stat împrăştiate pe tot platoul din faţa Operei, în mici grupuri. Nimeni nu strigă lozinci şi nici nu poartă pancarte.
Peste 600 de oameni s-au adunat în Piaţa Unirii din Iaşi, oamenii scandând, între altele “Nu se mai poate, vrem anticipate”, “Tudorel, slugă model”, “Vreau să stau acasă, hoţii nu mă lasă” şi “PSD, ciuma roşie”. Printre cei ajunşi în piaţă se numără
şi interpretul Tudor Chirilă, care are un concert programat la Iaşi duminică seară. Protestatarii au început să se adune în centrul Iaşiului de la ora 18.00, deşi pe reţelele de socializare oamenii erau îndemnaţi să vină o oră mai târiu. Manifestanţii au steaguri tricolore şi ale Uniunii Europene, dar şi fluiere şi vuvuzele. Pe pancarte se poate citi ”Puneţi tunurile pe politicieni, nu pe procurori şi judecători”, ”Ţara cade sub topoare, ei scapă haimanale”. La ora 19.00, ieşenii continuau să vină în Piaţa Unirii.
În Braşov sunt peste 1.000 de oameni. Ei au plecat de la Prefectură la sediul PSD.
Aproximativ 400 de persoane protestează în centrul municipiului Ploieşti, strigând ”Nu vrem să fim o naţie de hoţi”, ”PSD, ciuma roşie”. Oamenii s-au adunat în parcul central şi au plecat în marş către sediile PSD, PNL şi ALDE aflate la parterul aceluiaşi bloc, la câteva sute de metri de locul unde s-au strâns protestatarii. Manifestanţii au un banner pe care scrie ”Resistence is our dudy”, dar şi numeroase afişe. Pe unul dintre ele scrie ”România e în doliu, ne moare viitorul”. Coloana de protestatari este însoţită de jandarmi şi, până la ora transmiterii acestei ştiri nu s-au înregistrat incidente.
La Arad, aproximativ o sută de persoane participă, în Piaţa Revoluţiei, la un protest anunţat pe Facebook, fără a fi autorizat sau asumat de vreo organizaţie. Participanţii sunt de toate vârstele şi stau în faţa Palatului Administrativ, sediul Primăriei şi Prefecturii, fără a scanda sau a purta pancarte. Ei au însă steaguri.
Aproximativ 150 de persoane protestează şi în centrul municipiului Galaţi, manifestanţii scandând lozinci împotriva PSD şi exprimându-şi susţinerea faţă de DNA. Oamenii s-au mobilizat pe reţelele de socializare, şi s-au strâns, începând cu ora 18.00, pe platoul din faţa sediului Prefecturii, unde au adus două bannere mari pe care scrie ”Susţinem DNA” şi ”Pe noi nemanipulează conştiinţa”. Totodată, protestatarii flutură drapele tricolore şi ale Uniunii Europene în timp ce scandează
lozinci precum ”PSD a dat liber la furat”, ”Jos labele de pe justiţie”, ”Guvern de secretare şi nulităţi penale”, ”PSD ciuma roşie”, ”Liviu Dragnea şi ai lui, puşcăriaşii neamului” sau ”Kovesi, nu uita Galaţiu-i de partea ta”. Un tânăr care a adus o sperietoare de care a legat o coală de hârtie pe care scrie ”Buhuhu PSD” a spus că venit la protest pentru ca PSD să nu modifice legile justiţiei din proprie iniţiativă. “Dorim ca PSD să nu modifice legile justiţiei decât cu avizul CSM şi al instituţiilor din justiţie şi nu din proprie iniţitivă, fără o consultare largă, ci aşa, pe repede înainte, în Parlament. Nu avem nimic cu PSD că au câştigat alegerile, bravo lor, dar eu nu aveau în programul de guvernare nici o măsură legată de justiţie pentru că altfel s-ar fi votat în România. Sperietoarea am adus-o pentru că a fost Halloweenul”, a spus tânărul.
”Protestăm pentru toată guvernarea dezastruoasă a PSD, de la planul de a închide manifestaţii împotriva oricărei legi din România, ceea ce este o măsură antidemocratică pregătită de Carmen Dan, până la eliberarea deţinuţilor – unul a şi violat o femeie, sau până la mutarea la constribuţiilor în sarcina salariaţilor, toate vor duce toate la falimentul României şi eu nu vreau să ajungem ca Grecia că pe noi nu ne ajută nimeni, ne ajutăm doar noi”, a spus un alt manifestant. Protestul nu este unul autorizat, iar manifestanţii sunt supravegheaţi de la distanţă de echipaje ale Poliţiei şi ale Jandarmeriei.
La Constanţa, aproximativ 40 de persoane s-au strâns deja în faţa Prefecturii. Ora anunţată pe reţelele de socializare pentru protest este 19.00, oamenii începând să se adune.
UPDATE 1: Traficul rutier este blocat parţial în Piaţa Victoriei, unde s-au adunat peste 1.500 de oameni care protestează faţă de modificările la legile justiţiei. Nu se mai circulă dinspre Bulevardul Kiseleff, iar oamenii continuă să soseacă în faţa Guvernului.
Oamenii scandează ”Justiţie, nu corupţie”, ”Nu vrem să fim o naţie de hoţi”, ”Jos Guvernul”.
„Proiectul de modificare la Legilor Justiţiei a ajuns deja în Parlament şi urmează să fie supus dezbaterii şi votului în plen. Inspecţia Judiciară va deveni o unealtă politică în mâna ministrului Justiţiei. Numirea procurorilor-şef de către ministru, fără control din partea preşedintelui înseamnă că DNA se va întoarce la PNA, iar Parchetul devine subordonat intereselor politice. Dacă acest pachet de legi va fi adoptat de Parlament ar însemna un dezastru pentru România şi cetăţenii ei. Ne putem lua adio de la o justiţie independentă. Nu suntem singuri în această luptă. De la Magistraţi la Preşedinte şi Comisia Europeană, cu toţii s-au poziţionat împotriva acestor legi. Este momentul ca fiecare dintre noi să acţioneze şi să nu legitimeze încercarea corupţilor de a controla Justiţia”, se arată pe paginile de Facebook ale evenimentelor.
Protestatarii ar urma să se adune în Piaţa Victoriei din Capitală în jurul orei 18.00, iar la 19.00 să plece în marş spre Parlament.
Un marş este anunţat şi în Suceava, unde manifestanţii se vor strânge în faţa Prefecturii, pentru ca mai apoi să plece spre sediul PSD.
Alte proteste vor fi organizate în Craiova (Piaţa Mihai Viteazu), Cluj-Napoca (Piaţa Unirii), Galaţi (Prefectură), Târgu Mureş (Prefectură), Iaşi (Piaţa Unirii), Constanţa (Prefectură), Oradea (Piaţa Unirii), Timişoara (Piaţa Victoriei), Sibiu (Piaţa Mare), Braşov (Prefectură), Rădăuţi (Catedrală, cu marş spre Primăria Rădăuţi), Focşani (Piaţa Unirii), Târgu Ocna (Primărie).
De asemnea, şi românii din diaspora şi-au anunţat susţinerea pentru cei de la Bucureşti, organizând manifestaţii asemănătoare şi în Berlin (în faţa Ambasadei), Zurich, Roma şi Paris.
„Berlinul a protestat cot la cot cu România în timpul protestelor #rezist din februarie 2017 şi a venit momentul să o facem din nou. Diaspora Civică Berlin vă invită să luaţi atitudine şi să vă poziţionaţi împotriva modificărilor legislative în justiţie participând duminică, 5 noiembrie la protestul care va avea loc în Berlin. Pentru că un lucru e cert: doar împreună rezistăm şi doar împreună construim”, este mesajul de pe pagina de Facebook a evenimentului.
Pe pagina evenimentului, peste 10.000 de oameni au anunţat că merg la proteste.
Platforma România 100, fondată de fostul premier Dacian Cioloş, a precizat, sâmbătă, că nu susţine propunerile PSD-ALDE de modificare a legilor justiţiei şi a anunţat că va fi alături de manifestanţi, în stradă, la protestele care încep duminică. Platforma România 100 a făcut un ”apel la acţiune şi implicare”.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că procedura de legiferare a fost viciată prin modul de promovare a legilor privind justiţia, iar modificările dorite duc la ”ciopârţirea” legilor. În privinţa conţinutului proiectelor pe justiţie, şeful statului a spus că unele prevederi din aceste modificări sunt ”bune, oportune şi necesare”. ”Însă, de la a corecta legislaţia, ceea ce în esenţă ar fi fost un lucru bun, până la a ciopârţi, e cale lungă şi nu ar trebui să o parcurgem”, a subliniat Klaus Iohannis.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, i-a răspuns preşedintelui, declarând vineri, într-o conferinţă de presă, că era obligat prin lege, dar şi prin decizia recentă a Curţii Constituţionale, să meargă la Comisia juridică din Parlament, care l-a convocat pentru a prezenta proiectul de modificare a legilor justiţiei.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat negativ proiectul privind modificarea legilor Justiţiei, argumentând că acesta “nesocoteşte” în aspecte esenţiale garanţii fundamentale privind funcţionarea sistemului judiciar şi contravine dispoziţiilor constituţionale.
(News.ro)