Președintele solicită guvernului să pună capăt “acestei mega țopăieli fiscal-bugetare” și a avertizat că România atinge un nou record negativ în ceea ce privește datoria publică și colectarea taxelor datorate statului.
Președintele Klaus Iohannis se arată nemulțumit de măsurile fiscal-bugetare anunțate de către guvern
“I-am rugat să termine cu această țopăială fiscal-bugetară. Dar nu s-a întâmplat chiar așa,” a spus președintele la începutul discursului său public.
Iohannis a avertizat că creșterea economică a României nu este una sustenabilă, pentru că se bazează, aproape exclusiv pe consum iar nivelul investițiilor au ajuns la un nivel îngrijorător, atât în mediul privat, cât și în sectorul public.
“România traversează o perioadă de creștere economică, în sine, este o veste bună, dar această creștere, din păcate, are vulnerabilități care trebuie cunoscute. Creșterea se bazează pe consum, preponderent pe consum și o astfel de creștere nu este în general văzută ca una sustenabilă sau de durată. Lipsește o parte esențială pentru a avea o creștere sustenabilă. Lipsa investițiilor este un semnal foarte îngrijorător. Și nu vorbesc doar despre cele din partea privată, investițiile străine au scăzut cu 20% față de aceeasi perioadă a anului trecut. Și mai îngrijorător este că au scăzut nepermis de mult investițiile publice, cu peste 20%, când nici anul trecut nu au fost grozave,” a avertizat președintele.
Iohannis s-a arătat și mai îngrijorat de faptul că, în ciuda creșterii economice, veniturile fiscale au scăzut.
“A doua chestiune, veniturile fiscale. Suntem într-o situație foarte ciudată, economia crește și veniturile fiscale scad. În loc să avem mai mulți bani la buget, culmea, avem mai puțini bani la buget. Ca să vă dau doar un exemplu, grăitor în acest sens. Se știe că performanța încasării veniturilor fiscale se măsoară în procent din PIB. În acest an, colectarea a ajuns, atenție, la un minim istoric, de 25% din PIB,” a spus Iohannis.
Iar pe măsură ce încasările au scăzut, datoria țării a crescut, spune Iohannis care compară guvernul cu un om care câștigă tot mai mult dar în același timp ia tot mai multe credite, lăsând datoria pe spatele nepoților.
Președintele a mai spus și că din punct de vedere a comportamentului fiscal, “am luat-o pe arătură” iar România nu mai are o predictibilitate și sustenabilitate economică.
“În privința cadrului fiscal-bugetar, există multiple preocupări, avertismente, multiple discuții în spațiul public și există acțiuni concrete ale sindicatelor. Comisia Europeană a declanșat procedura de deviație semnificativă în privința deficitului bugetar. Adică, în comportamentul fiscal, “am luat-o pe arătură”, cum se spune în limbaj popular. Am pierdut predictibilitate și sustenabilitate. Această predictibilitate este vitală într-o economie sănătoasă, așa cum sustenabilitatea este vitală. Să avem politici și măsuri care să permită o creștere în continuare.
Președintele a vorbit în mod special despre transferul contribuțiilor care, spune el, potrivit propriilor calcule, nu va aduce venituri suplimentare românilor.
“Am făcut un calcul folosind datele comunicate public, pe salariul mediu brut de 3.329 de lei, adică un net de 2.335 lei. Aplicăm măsurile propuse și facem un calcul. Dacă pornim de la premisa că angajatorul este de bună-credință. La un total cost pentru angajator de 4.086 de lei, salariatul câștigă în plus fix 3 lei. Este caraghios. Și eu își doresc să câștige oamenii mai mult. Dar promisiunea că ar crește salariu este falsă. Crește un pic mai mult pentru salariul minim, pentru că a fost modificat. De ce este nevoie de această mega țopăială fiscal-bugetară,” se întreabă retoric președintele.
Dar șeful statului avertizează că preocuparea principală este că vor fi sectoare întregi în care salariile vor scădea în urma acestor măsuri.
Președintele a solicitat coaliției de guvernare să dea dovadă de responsabilitate și să renunțe la măsurile propuse, care destabilizează mediul economic și creează neîncredere și incertitudine.
“Solicit coaliției aflate la guvernare, PSD și ALDE, să dea dovadă de responsabilitate. Recomand prudență la nivelul deciziei politice și guvernamentale pentru că nu îmi doresc, și nimeni nu își dorește o politică de pe azi pe mâine”, a mai spus președintele. “Avertizez decidenții politici să aibă grijă, să judece la rece, ca să nu bage România și pe români într-o aventură fiscală cu final trist.”